Etichetă: Parlament
-

Sanitas cere deblocarea urgentă a angajărilor în spitale: „Deficitul de personal nu mai poate fi amânat”
Federația Sanitas solicită Parlamentului să modifice de urgență legislația, astfel încât spitalele publice să poată face angajări fără aprobarea prealabilă prin memorandum guvernamental. Sindicaliștii susțin că actualul sistem este prea birocratic și întârzie ocuparea posturilor vacante, în condițiile în care unitățile sanitare se confruntă cu un deficit important de personal. Președintele Sanitas, Iulian Pope, afirmă…
-

PNL anunţă că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament
Conducerea Partidului Național Liberal a analizat, în ședința Biroului Politic Național desfășurată luni, stadiul proiectelor legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La finalul reuniunii, liberalii au anunțat calendarul depunerii ultimelor două proiecte de lege și au transmis că susțin convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului…
-

Nicuşor Dan, despre scenariul alegerilor anticipate: Nu ne scoate din blocaj. Vom avea cam aceeaşi configuraţie parlamentară
Președintele României, Nicușor Dan, consideră că organizarea unor alegeri parlamentare anticipate este puțin probabilă în actualul context politic, argumentând că rezultatul unui nou scrutin ar fi, cel mai probabil, similar cu actuala configurație a Parlamentului. Într-o intervenție televizată, șeful statului a declarat că sondajele disponibile indică faptul că o eventuală rundă de alegeri anticipate nu…
-

Protest în Educație. Sindicatele depun peste 160.000 de semnături pentru modificarea Legilor Educației
Sindicatele din Educație protestează joi, la Palatul Parlamentului, unde vor depune peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea unei inițiative cetățenești care vizează modificarea și completarea Legilor Educației. Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, organizații care reprezintă angajați din învățământul…
-

Proiectul privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptat tacit în Camera Deputaților
Propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, depusă de parlamentarii S.O.S România, a trecut tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor şi merge la Senat, forul decizional în acest caz. Propunerea legislativă a fost depusă în 14 aprilie în Parlament şi a obţinut un punct de vedere negativ din partea Guvernului dar şi avize negative de…
-

Vergil Chițac: „Suntem într-o criză profundă. Am putea avea alegeri anticipate”
Primarul Constanței, Vergil Chițac, consideră că România traversează una dintre cele mai dificile perioade politice din ultimele decenii și avertizează că respingerea unei noi propuneri de guvern ar putea apropia țara de scenariul alegerilor anticipate. Edilul susține că, în actuala configurație parlamentară, o soluție posibilă ar fi formarea unui guvern minoritar al PSD, susținut printr-un…
-

Presa internațională despre situația din România: ”Criza politică se adâncește”. Crește perspectiva alegerilor anticipate
Respingerea în Parlament a guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea a atras atenția marilor agenții de presă internaționale, care descriu situația de la București drept un nou episod al crizei politice ce afectează România de mai multe luni și care riscă să aibă consecințe economice și electorale importante. https://www.dottotv.ro/articol/guvernul-vestea-a-picat Atât Associated Press (AP), cât…
-

Învestirea Guvernului Veștea. Şedinţa comună a celor două Camere are loc de la 21.30
Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc în şedinţă comună pentru învestirea a Guvernului Veştea de luni, de la 21.30. Conform deciziei Birourilor Permanente, prezentarea Programului şi a Listei Guvernului de către Adrian Veştea, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, dezbaterile asupra Programului şi listei Guvernului şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului…
-

OFICIAL. Lista miniștrilor din Guvernul Adrian Veștea – premierul desemnat a depus programul de Guvernare
Programul de guvernare şi lista de miniştri au fost depuse la Parlament de către premierul desemnat Adrian Veștea. „Am depus la Parlament Programul de Guvernare şi lista miniştrilor Cabinetului pe care îl propun pentru România. Este un pas necesar pentru a pune capăt unei perioade de incertitudine şi pentru a readuce ţara într-un cadru de…
-

Veştea: Joi, vom depune la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat, Adrian Veştea, a afirmat, miercuri seară, că se află în etapa finală de definitivare a programului de guvernare, iar joi, în prima parte a zilei, va depune la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor. ”Suntem în etapa finală de definitivare a programului de guvernare. Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva…
-

Criză în PNL! Adrian Veștea ignoră ultimatumul: „Mergem înainte!”
Tensiunile din PNL continuă după ce premierul desemnat Adrian Veștea a ignorat ultimatumul primit din partea conducerii liberale și nu și-a depus mandatul până la termenul stabilit, marți, ora 10:00. https://www.dottotv.ro/articol/pnl-refuza-sa-sustina-guvernul-vestea Veștea a transmis că își menține decizia de a continua demersurile pentru formarea unui guvern și susține că este convins că executivul propus de…
-

Bolojan explică de ce PNL nu votează Guvernul Tomac: „Este o formulă de paravan pentru a scuti PSD de răspunderea pe care o are”
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, iar liderul formațiunii, Ilie Bolojan, a explicat joi motivele care au stat la baza acestei decizii. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, iar liberalii au anunțat că nu vor acorda votul de încredere…
-

Eugen Tomac mizează pe votul Parlamentului: „Sunt convins că vom găsi o soluție”
Premierul desemnat, Eugen Tomac, și-a exprimat încrederea că va reuși să obțină sprijinul necesar pentru învestirea noului Executiv, în ciuda negocierilor dificile purtate cu partidele parlamentare. Întrebat dacă ia în calcul retragerea mandatului în cazul în care nu va reuși să strângă suficiente voturi în Parlament, Tomac a transmis că rămâne optimist și că mizează…
-

Tomac începe negocierile pentru Guvernul său. Trei runde decisive cu PNL, USR și PSD pentru formarea majorității în Parlament
Premierul desemnat Eugen Tomac intră luni în prima etapă a negocierilor politice pentru constituirea viitorului Executiv, având programate consultări succesive cu principalele formațiuni parlamentare în încercarea de a construi o majoritate de cel puțin 233 de voturi în Legislativ. https://www.dottotv.ro/articol/eugen-tomac-negocieri-cu-conducerea-pnl În paralel, scena politică este marcată de tensiuni și declarații contradictorii între liderii partidelor, de…
-

Eugen Tomac, noul premier: Voi prezenta Parlamentului o echipă de specialişti, un guvern tehnic, nu unul politic
Eugen Tomac, premierul desemnat, a anunţat joi că va prezenta Parlamentului o echipă de specialişti, un guvern tehnic, nu unul politic. ”Primesc încrederea dvs cu recunoştinţă şi cu gândul la toţi cetăţenii României. Înţeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc aşteptările românilor şi sunt conştient de provocările pe care trebuie să le depăşim…
-

Kelemen Hunor: Eu, dacă aş fi preşedintele României, aş da PSD posibilitatea de a forma un guvern, au cele mai multe mandate
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți că, în opinia sa, PSD ar trebui să primească prima oportunitate de a forma un nou guvern, având în vedere că este partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Liderul UDMR a subliniat că această abordare este, în viziunea sa, conformă cu principiile constituționale, precizând că procesul…
-

Câinii nu vor mai putea fi ținuți legați mai mult de 2 ore pe zi – proiect de lege pregătit pentru adoptare de către senatori!
Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament propune reguli mult mai stricte pentru protecția animalelor, interzicând ținerea câinilor legați pentru perioade îndelungate. Potrivit inițiativei, câinii ar putea fi legați doar temporar, în condiții stricte, iar legarea permanentă sau pentru mai mult de 2 ore într-un interval de 24 de ore ar urma să fie…
-

Ilie Bolojan: E nevoie să reorganizăm PNL, să-l deschidem către oamenii valoroşi care lucrează în ţara asta
Președintele Partidul Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, că partidul are nevoie de o reorganizare profundă pentru a deveni un actor decisiv în modernizarea României. Liderul liberalilor a participat la evenimentul organizat la Muzeul Național Brătianu, unde a vorbit despre necesitatea deschiderii partidului către…
-

Kelemen Hunor, după ultimele date publicate de INS: Eu m-aş gândi foarte serios la a reduce TVA-ul un pic
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, după ultimele date publicate de Institutul Naţională de Statistică, privind inflaţia şi situaţia economiei, că el s-ar gândi foarte serios la a reduce TVA-ul puțin. ”Se văd efectele războiului din Orientul Mijlociu pe energie, fiindcă trebuie să recunoaştem că această inflaţie, în acest moment, nu este…
-

Nicușor Dan, consultări cu partidele. „Nu vreau experimente politice”
Președintele României, Nicuşor Dan, a declarat marți că, în consultările cu partidele parlamentare, va verifica pentru fiecare variantă de premier dacă există sau nu o majoritate în Parlament, subliniind că nu va desemna un șef de Guvern fără sprijin politic clar. „Pentru oricare dintre propunerile de guvern, întrebarea mea va fi dacă are sau nu…
-

O deputată a depus jurământul în limba română în Parlamentul Ungariei
Gurzó Mária, deputată a formațiunii Tisza Párt, a depus jurământul în limba română în cadrul ședinței inaugurale a noului Parlament de la Budapesta, într-un gest rar întâlnit în legislativul ungar. Originară din localitatea Méhkerék, situată la granița româno-ungară, Gurzó Mária este medic stomatolog și reprezentantă a comunității române din Ungaria. Ea a intrat în Parlament…
-

Reguli noi în Parlamentul de la Chișinău. Deputaţii vor lua cuvântul doar în română – opoziţia a părăsit plenul
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în primă lectură un proiect de modificare a Codului privind organizarea și funcționarea legislativului, care introduce noi reguli de desfășurare a ședințelor plenare, inclusiv obligativitatea utilizării limbii române ca limbă oficială de lucru. Decizia a declanșat un protest al opoziției, mai multe formațiuni părăsind sala de ședință în semn de…
-

Bolojan va fi demis! Moțiunea de cenzură a trecut
Moţiunea de cenzură a trecut și Guvernul Bolojan urmează să fie demis. Moțiunea a fost votată de 281 de parlamentari. Pentru adoptarea moţiunii erau necesare 233 de voturi. Conform anunţului făcut de la tribuna parlamentului este cel mai mare vot înregistrat pentru o moţiune de cenzură în istoria Legislativului. Au votat 288 de parlamentari din…
-

MOȚIUNEA DE CENZURĂ. Bolojan atacă dur PSD-ul: „Am deranjat baronii locali”, Simion: Ne asumăm viitorul acestei ţări
Parlamentul dezbate astăzi moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, într-o ședință tensionată a Camerelor reunite. Documentul este semnat de 254 de parlamentari și vizează ceea ce inițiatorii numesc „politici care afectează economia și populația”. În plen au fost prezenți 402 aleși din totalul de 464, iar moțiunea…
-

Alocația copiilor, schimbare majoră: bani mai mulți, dar condiționați de școală și comportament
Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament propune o schimbare semnificativă a modului în care este acordată alocația de stat pentru copiii cu vârste între 3 și 18 ani, introducând un sistem mixt de plată, bazat atât pe sumă fixă, cât și pe criterii de performanță școlară și comportament. Potrivit inițiativei, susținută de parlamentari…
-

Simion nu exclude varianta Călin Georgescu premier: „Orice este posibil”
Liderul AUR, George Simion, lasă deschisă posibilitatea unei schimbări majore la vârful Guvernului, afirmând că Ilie Bolojan ar putea fi înlocuit din funcția de premier, în anumite condiții politice, cu Călin Georgescu. Potrivit declarațiilor sale, o astfel de variantă ar depinde strict de configurația majorității parlamentare și de deciziile luate de Partidul Social Democrat. „Am…
-

PSD și AUR prezintă astăzi moțiunea în Parlament: „România nu este o marfă”
O nouă criză politică se conturează la nivelul Legislativului, după depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. https://www.dottotv.ro/articol/motiunea-psd-aur-a-fost-citita-in-parlament-psd-le-cere-liberalilor-sa-renunte-la-bolojan Documentul, intitulat „STOP Planului Bolojan de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”, a fost semnat de parlamentari din PSD, AUR și PACE – Întâi România.…
-

George Simion: „Vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan pe 5 mai”
George Simion a anunțat luni că formațiunea pe care o conduce pregătește depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, imediat ce va fi atins pragul de minimum 233 de semnături necesare în Parlament. Liderul AUR a declarat că, în scenariul în care toate procedurile vor fi finalizate conform planului, votul pentru…
-

Nicuşor Dan a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, apreciind că este ”un pas deosebit de important către conştientizarea cauzelor abuzurilor şi violenţei îndreptate împotriva femeilor”. ”Am promulgat astăzi Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Violenţa împotriva femeilor este unul dintre cele mai înjositoare şi degradante…
-

1 septembrie, Ziua Naţională a Sportului Paralimpic. Legea a fost adoptată de Parlament
Parlamentul României a adoptat, miercuri, legea prin care data de 1 septembrie devine Ziua Naţională a Sportului Paralimpic. “În şedinţa din data de 22 aprilie 2026, Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru instituirea Zilei Sportului Paralimpic (PL-x 368/2025), în calitate de Cameră decizională”, se arată pe pagina de Facebook a Camerei Deputaţilor. Este un pas…