Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament propune reguli mult mai stricte pentru protecția animalelor, interzicând ținerea câinilor legați pentru perioade îndelungate.
Potrivit inițiativei, câinii ar putea fi legați doar temporar, în condiții stricte, iar legarea permanentă sau pentru mai mult de 2 ore într-un interval de 24 de ore ar urma să fie considerată formă de abuz.
Proiectul, care vizează modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, introduce pentru prima dată definiții clare ale condițiilor minime de întreținere și protecție, acolo unde legislația actuală este considerată insuficient de explicită.
Printre noile prevederi se numără obligativitatea folosirii unor sisteme de prindere adecvate, cu lungime minimă de 3 metri, care să permită mișcarea liberă a animalului, precum și interdicția legării în condiții meteorologice extreme.
De asemenea, lipsa accesului la apă potabilă sau a unui adăpost corespunzător ar urma să fie încadrate ca rele tratamente și abuz față de animale.
Nerespectarea noilor reguli ar putea fi sancționată cu amenzi între 300 și 3.000 de lei. La prima abatere, autoritățile ar putea dispune măsuri de remediere în 24 de ore, iar în caz de recidivă, animalele ar putea fi confiscate și plasate în adăposturi publice pentru adopție.
Dacă va fi adoptat, proiectul ar urma să intre în vigoare după un termen de 12 luni.
