Categorie: Sport
-

VIDEO. UTA Arad – Farul Constanța 2-1. Ianis Zicu: „Sunt dezamăgit că nu am reușit mai mult”
UTA Arad a învins sâmbătă, pe teren propriu, Farul Constanța cu 2-1, în etapa a cincea a Superligii, urcând pe primul loc în clasament. Mai jos, concluziile antrenorului Ianis Zicu după meciul disputat în deplasare. UTA Arad a deschis scorul rapid prin Tzionis (min. 9), iar Farul a egalat în repriza a doua prin Radaslavescu…
-

CSM Constanța: Carol Popa, campion european la triatlon, la Cupa Europeană de Juniori de la Izvorani
Victorie la Cupa Europeană de Juniori de la Izvorani! Imnul României s-a auzit la finalul cursei pentru Carol Popa, care a câștigat medalia de aur într-una dintre cele importante competiții de juniori din calendarul european, desfășurată în complexul Nicolae Navasart de pe malul lacului Snagov. Sportivul de la CSM Constanța a parcurs traseul (400 metri…
-

Bronz european pentru echipa de volei feminin a Universității Ovidius Constanța
Echipa de volei feminin a Universității Ovidius din Constanța (UOC), coordonată de lect. univ. dr. Florin Voinea și asist. univ. dr. Cristian Carapcea, a obținut locul al III-lea și medalia de bronz la Campionatul European Universitar de Volei Feminin 2025, care a avut loc în Budapesta (Ungaria), în perioada 26 iulie – 4 august 2025.…
-

„Crosul Năvodariului” a adunat peste 200 de sportivi și pasionați de mișcare
Peste 200 de pasionați de mișcare și sport din Năvodari s-au adunat duminică, 27 iulie, pe Stadionul „Flacăra” pentru „Crosul Năvodariului”, o competiție devenită tradiție, organizată de Primăria Orașului Năvodari împreună cu CS Năvodari. Evenimentul a făcut parte din programul dedicat „Zilelor Orașului Năvodari”. S-au acordat medalii, cupe, diplome și au fost probe de alergare…
-

Eric Crînguș, luptătorul de la CS Medgidia, s-a remarcat la Mondialele de MMA din Abu Dhabi
Eric Crînguș se întoarce acasă după ce a reprezentat România la Campionatul Mondial de MMA-IMMA, care a avut loc la Abu Dhabi. Eric a făcut parte din Lotul Federației Române de Kempo și a avut o prestație extraordinară în această competiție. Și-a depășit limitele la maximum, înfruntând doi adversari extrem de puternici, din Ucraina și…
-

Trei medalii pentru CS Medgidia la lupte greco-romane: Aur și două bronzuri la Istanbul
Clubul Sportiv Medgidia a înregistrat un rezultat remarcabil la Turneul Internațional de lupte greco-romane desfășurat la Istanbul. Deși a participat cu doar trei sportivi, toți s-au întors acasă cu medalie. Vlad Mangri a devenit campion la categoria 44 kg, în timp ce Marian Tănase și Ștefan Jianu au cucerit medaliile de bronz după prestații excelente.
-

Doi canotori de la CSM Constanța aduc bronzul României la Mondialele U23 de canotaj
Doi canotori de la CSM Constanța au câștigat medalii la Mondialele U23! Evoluție remarcabilă pentru echipajul de patru rame masculin al României la Campionatul Mondial de canotaj U23 de la Poznan (Polonia). Echipajul tricolorilor a reușit să urce pe podium, adjudecându-și medalia de bronz în competiția mondială. Cei patru medaliați sunt: Eduard Angel Moldovan, Sergiu…
-

Execuție în direct: FCSB – FC FARUL 1-2
În deplasarea de la București, FC Farul a produs un meci spectaculos împotriva celor de la FCSB, scor 2-1. Fanii „marinarilor” au fost martorii unui adevărat thriller în deplasare. Într-un meci de poveste, constănțenii au dominat partida fără precedent, reușind să plece cu toate cele trei puncte. Cu o deviere rapidă, Miculescu a deschis scorul…
-

Sportivii din Medgidia, Eric și Ionel Crînguș, în luptă pentru medalii la Campionatul Mondial MMA-IMMAF 2025 din Abu Dhabi
Sportivul Eric Crînguș, legitimat la Club Sportiv Medgidia, participă împreună cu tatăl său, Ionel Crînguș, la Campionatul Mondial de MMA-IMMAF 2025, care se desfășoară în aceste zile în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Eric face parte din lotul Federației Române de Kempo și luptă pentru medalii în această competiție prestigioasă, aducând astfel o vizibilitate importantă…
-

CSM Constanța: Patrick Dinu, calificat în finala probei de 100 m la Jocurile Mondiale Universitare din Germania
În aceste zile, înotătorul Patrick Dinu de la CSM Constanța participă cu echipa României, la Jocurile Mondiale Universitare de vară, competiție care se desfășoară în Germania, în zona metropolitană Rin-Ruhr. El s-a calificat în semifinale cu cel mai bun timp, iar duminică seară a avut o altă evoluție care îl recomandă la medalie în această…
-

Farul Constanța a învins Oțelul Galați cu 3-2, la Ovidiu
Farul Constanța a obținut o victorie importantă, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Oțelul Galați, scor 3-2, într-un meci contând pentru etapa a doua a Superligii. Marinarii au deschis scorul rapid, prin Tănasă, care a înscris în minutele 2 și 7. Pentru oaspeți, Bană a redus din diferență în minutul 38, iar…
-

Performanță pentru CSM Constanța: Alenxadru Buleu în finală, Angelo Tutunea medaliat cu bronz
Miercuri seară, în Sala “Olimpia” din București, au continuat întrecerile Cupei României la box pentru seniori, competiție la care CSM Constanța este reprezentată de doi pugiliști talentați. Alexandru Buleu s-a calificat în finala competiției, care va avea loc în această seară, de la ora 18:00. Colegul său, Angelo Tutunea, a obținut medalia de bronz. La…
-

Bianca Mei-Roșu, evoluții remarcabile la Campionatul European de Tenis de Masă de la Ostrava
Senzaționala performanță a echipei masculine U19 a României, care a cucerit medalia de aur la Ostrava, a motivat întreaga delegație tricoloră prezentă la Campionatul European de Tenis de Masă Tineret din Cehia. Bianca Mei-Roșu, sportiva de la CSM Constanța, a început lupta pentru medalii în probele individuale, după evoluții remarcabile în competiția pe echipe, unde…
-

Performanțe remarcabile pentru CS Farul Constanța la Campionatul Național de Înot Cadeți
În perioada 11 – 13 iulie 2025, sportivii secției de înot de la CS Farul Constanta au reprezentat cu mândrie clubul nostru la Campionatul Național de Înot pentru Cadeți (12-13 ani), desfășurat în orașul Bacău. Rezultatele obținute reflectă efortul și dedicarea sportivilor și a antrenorilor: Performanțele sportive deosebite au fost obținute sub îndrumarea antrenorilor Răzvan…
-

Remiză spectaculoasă la Botoșani: Farul face 1-1 după golul lui Cojocaru
Farul Constanța a debutat în Superliga 2025 cu un meci intens la Botoșani, încheiat la egalitate, 1-1. Sub comanda noului antrenor Ianis Zicu, „marinarii” au arătat o defensivă compactă și un atac periculos. Gazdele au deschis scorul în minutul 61, prin Mailat, dar Farul a replicat rapid, iar Cojocaru a egalat în minutul 73, cu…
-

Farul Constanța își întărește atacul: Alexandru Ișfan este noul jucător al echipei
Farul Constanța continuă campania de consolidare a lotului, anunțând oficial transferul lui Alexandru Ișfan, jucător care a semnat un contract valabil pe o perioadă de 3 ani cu echipa de la malul mării. Născut pe 31 ianuarie 2000, la Mioveni, Ișfan evoluează pe postul de atacant și vine cu o experiență solidă în fotbalul românesc.…
-

C.S. Victoria Cumpăna învinge CSL Victoria Gugești și debutează cu dreptul în Cupa României 2025
Echipa de fotbal a C.S. “Victoria” Cumpăna a reușit o victorie de răsunet în primul meci din Grupa 1, Regiunea 7 – Sud-Est, a Cupei României, faza regională, învingând în deplasare formația CSL Victoria Gugești, scor 2-2 (5-4 la loviturile de departajare), într-un meci cu adevărat electrizant disputat miercuri, 9 iulie 2025, pe Stadionul Comunal…
-

Alin Mihai Șavlovschi, campion național la 3000 m obstacole
Alin Mihai Șavlovschi confirmă încă o dată forma excelentă la Campionatul Național de Atletism pentru Tineret, unde a cucerit medalia de aur în proba de 3000 de metri obstacole, specialitatea sa favorită. Tânărul atlet a reușit o cursă impecabilă din punct de vedere tactic, dominând întrecerea și reconfirmându-și statutul de cel mai bun alergător de…
-

Selecționata Cumpăna – Constanța câștigă trofeul „Cumpăna Trophy 2025” după o finală spectaculoasă cu FC Farul Old Boys
Fotbalul de calitate, pasiunea și fair-play-ul au fost vedetele Ediției a II-a a Turneului Internațional „Old Boys” – Cumpăna Trophy 2025, desfășurat în weekendul 5–6 iulie, pe terenul central al Complexului Sportiv „Centenar 2018” din comuna Cumpăna, județul Constanța. Marea câștigătoare a turneului a fost Selecționata Cumpăna – Constanța, care a obținut o victorie spectaculoasă…
-

Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a fostului mijlocaș Dumitru Tănase
Farul Constanța anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a fostului nostru jucător, Dumitru Tănase, la vârsta de 81 de ani. Crescut în cadrul centrului de copii și juniori al clubului, Dumitru Tănase a fost o prezență emblematică în tricoul Farului, evoluând în aproape 200 de meciuri în primul eșalon între anii 1963 și 1975.…
-

Șase medalii pentru secția de box a Clubului Sportiv Farul Constanța la Cupa Orașului Năvodari
În perioada 27-28 iunie 2025, nouă sportivi talentați ai secției de box a Clubului Sportiv Farul Constanța au participat la Cupa Orașului Năvodari, obținând șase victorii remarcabile. Competiția, desfășurată în Năvodari, a reunit pugiliști din mai multe categorii de vârstă, iar sportivii antrenați de Ionuț Gheorghe, Gabriel Oaidă și Marcelică Tudoriu au făcut o impresie…
-

CSM Constanța mizează pe 7 înotători la Campionatul European de juniori
România participă, în perioada 1-6 iulie, la Campionatul European de înot pentru juniori de la Samorin, Slovacia, cu o delegație formată din 24 de sportivi. Dintre aceștia, 7 sunt legitimați la CSM Constanța. Este un nou test internațional important pentru natația românească, imediat după încheierea competiției similare dedicată categoriei U23. La startul Campionatului European pentru…
-

Diogo Ramalho, sărbătorit în cantonamentul Farului de la Bansko
Zi de sărbătoare în cantonamentul Farului de la Bansko (Bulgaria), unde fundașul portughez Diogo Ramalho și-a aniversat ziua de naștere. Colegii i-au fost alături, iar jucătorul le-a mulțumit pentru primirea călduroasă și sprijinul din primele sale zile în România. „Vă mulțumesc tuturor pentru modul în care m-ați primit. Este prima mea experiență în afara țării…
-

Farul Constanța și Universitatea Craiova bat palma pentru transferul lui Luca Băsceanu, internațional U18
Farul Constanța și Universitatea Craiova au finalizat toate detaliile privind transferul atacantului Luca Băsceanu la formația din Bănie. Născut la 17 mai 2006, Luca Băsceanu a debutat pentru Farul în Superligă în toamna anului trecut (22.10.2024), când a devenit al 63-lea jucător format de Academia Hagi care face pasul în prima divizie. Pentru echipa noastră…
-

Copiii secției de judo CSM Constanța au trecut cu succes primul test oficial
Zi importantă pentru micii sportivi ai secției de judo de la CSM Constanța! Ieri, 23 dintre cei 43 de copii din grupa antrenată de Mihaela Ștefania Țipă au susținut primul lor examen de Mon, marcând un pas important în dezvoltarea lor sportivă. Grupa a fost formată în octombrie 2024, iar în mai puțin de un…
-

Maria Teodora Moise, prestație curajoasă la Cupa României la Box
Sportiva Clubului Sportiv Medgidia, Maria Teodora Moise, a evoluat în cadrul Cupei României la Box, unde a luptat la categoria 51 kg. În meciul disputat împotriva Lorenei Florina Hudișteanu, sportiva legitimată la CS Dorohoi, Maria a fost învinsă la puncte. Deși nu a obținut victoria, Maria a avut o evoluție apreciată, dând dovadă de determinare…
-

Eric Crînguș va reprezenta România la Campionatul Mondial de MMA pentru Tineret
Eric Crînguș a fost selecționat în lotul național de kempo care va reprezenta România la Campionatele Mondiale de MMA – IMMAF, competiție ce va avea loc în perioada 20–27 iulie, în Abu Dhabi. Federația Internațională de Arte Marțiale Mixte (IMMAF), înființată în 2012 cu sprijinul UFC, este forul internațional care reglementează și promovează artele marțiale…
-

Farul Constanța joacă primul amical al verii cu Cerno More Varna
După o săptămână de antrenamente la Academia Hagi, Farul Constanța va disputa primul meci amical din această vară pe astăzi, de la ora 17:30, pe terenul Central al Academiei Hagi. Adversara este echipa bulgară Cerno More Varna, locul 3 în campionatul Bulgariei. Intrarea la meci este liberă. Suporterii care vor să își reînnoiască abonamentele pot…
-

Transfer oficial: Diogo Ramalho, noul mijlocaș al Farului Constanța
Farul Constanța a anunțat astăzi, 18 iunie 2025, transferul mijlocașului central portughez Diogo Ramalho. În vârstă de 26 de ani, pe care îi va împlini la 1 iulie, Ramalho evoluează pe postul de mijlocaș central și a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani. Noul mijlocaș al Farului este născut la Barcelos (districtul Braga)…
