Categorie: Sport
-

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată la Cumpăna
Comuna Cumpăna s-a alăturat și în acest an inițiativei de a marca Săptămâna Europeană a Sportului. Cu mic, cu mare, localnicii s-au înscris la numeroase competiții și activități sportive, iar câștigătorii au fost răsplătiți cu premii și dimplome. Ca în fiecare an, Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a fost gazda evenimentelor ce marchează Săptămâna Europeană a…
-

Clubul Sportiv Municipal Constanța continuă seria rezultatelor bune
Săptămâna 16-23 septembrie a adus noi medalii și victorii pentru sportivii Clubului Sportiv Municipal Constanța. Astfel, în cadrul finalelor Campionatului Național de Box feminin, pugilistele noastre au cucerit medalii de aur, argint și bronz, după cum urmează: Amalia Niță și-a confirmat statutul de favorită și s-a încununat cu titlul de campioană națională la categoria 75…
-

Fosta jucătoare de tenis Alexandra Dulgheru este noul căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup
Fosta jucătoare de tenis Alexandra Dulgheru a fost numită în postul de căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup, a anunțat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. Desemnarea ei vine după ce, fostul tenisman Horia Tecău a anunţat la 19 august că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei…
-

Tenismena Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Seul
Jucătoarea română de tenis, Sorana Cîrstea (35 de ani, 66 WTA) s-a calificat miercuri la pranz în optimile de finală ale turneului de la Seul, la capătul unui meci în care jucătoarea noastră s-a impus în fața rusoaicei Anastasia Zakharova, 23 de ani, 79 WTA, cu scorul 6-3, 6-1. Pentru Sorana următorul meci va fi…
-

Începând de astăzi, macedoneanul Boban Nikolov este noul jucător al echipei Farului Constanța
Farul Constanța a parafat un nou transfer, în cursul zilei de marți, 16 septembrie. Boban Nikolov, nord-macedoneanul în vârstă de 31 de ani, s-a întors după 10 ani la formația de la malul Mării Negre. Farul a anunțat aducerea lui Nikolov, printr-un comunicat oficial: ,,Începând de astăzi, macedoneanul Boban Nikolov este noul jucător al Farului, după…
-

Noi rezultate excelente obținute de sportivii CSM Constanța
În săptămâna 7-15 septembrie, sportivii legitimați la CSM Constanța au fost, din nou, la înălțime și au obținut rezultate notabile în diferite competiții în care au fost angrenați. Astfel, campioana Sabrina Voinea și-a arătat încă o dată valoarea și caracterul de mare luptătoare la Cupa Mondială de la Paris. Bine îndrumată de mama ei, multipla…
-

Meci caritabil, la Medgidia
Stadionul din Medgidia devine la finalul lunii arena solidarității. Zeci de șoferi de TIR din România și Italia vor trage camioanele pe dreapta și vor intra pe teren într-un meci caritabil pentru fetița unui coleg care are o gravă problemă de sănătate. Este un eveniment care aduce în prim-plan oameni simpli, capabili de gesturi extraordinare.…
-

Aur la Cupa Mondială pentru Sabrina Maneca Voinea
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a câştigat medalia de aur în finala de la sol, la Cupa Mondială de la Paris, penultima etapă din circuit. În finala de la sol, Sabrina (antrenată de mama ei, Camelia Voinea, ambele de la CSM Constanța) a fost notată cu 13.800, cu care s-a clasat pe locul I. Sabrina Voinea…
-

Concurs de surf la Mamaia
Spectacol pe valuri, în acest weekend, la Mamaia! Zeci de pasionați de surf s-au adunat pe plajă pentru un concurs care a transformat stațiunea într-un adevărat colț de ocean. Vântul puternic și valurile uriașe au pus la încercare chiar și cei mai antrenați surferi. Sportivii au ajuns pe plajă încă se la primele ore ale…
-

Farul Constanța, înfrângere la limită în Europa Cup: 2-3 cu HB Koge
Campioana României, înfrângere la limită în Europa Cup! Farul Constanța a cedat cu 2-3 în deplasare, în prima manșă a turului 1 contra puternicei formații daneze HB Koge, dar păstrează șanse reale de calificare. Returul se joacă la Ovidiu, pe 17 septembrie, ora 15:00, într-un meci care se anunță incendiar, unde sprijinul fanilor poate face…
-

Gabriel Buta, împrumutat de la Farul Constanța la CSM Slatina până la finalul sezonului
Farul Constanța și CSM Slatina au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Gabriel Buta la divizionara secundă până la finalul sezonului 2025-2026. În vârstă de 23 de ani, Gabriel Buta este un produs al Academiei Hagi, iar în Liga 1 a debutat la 26 aprilie 2021, în partida FC Voluntari – FC Viitorul 1-0 și…
-

Cicliștii constănțeni rămân în cursa pentru Cupa României de șosea
După participarea la etapa a IV-a, Turul CELCO Marea Neagră, desfășurată la Constanța, cicliștii noștri continuă să fie printre protagoniștii Cupei României de șosea. La categoria juniori U17, Matei Cucu și Dragoș Cioclin s-au clasat pe locurile 4 și, respectiv, 6, după circuitul urban și cursa de fond. Ambii ocupă poziții pe podium în clasamentul…
-

Sabrina Voinea, de la CSM Constanța, va concura la Cupa Mondială de la Paris
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea, de la CSM Constanța, se pregătește să evolueze în acest weekend la o nouă etapă a Cupei Mondiale la gimnastică artistică feminină, care va avea loc pe 13 și 14 septembrie în Accor Arena, Paris. Pentru multe dintre sportive, competiția marchează o revenire în capitala Franței, după Jocurile Olimpice găzduite anul…
-

Medalii pentru luptătorii de la CSM Constanța la Campionatul Național de lupte pe plajă
La Costinești s-au încheiat întrecerile Campionatului Național de lupte pe plajă (U17, U20, Seniori), competiție care a reunit sportivi din întreaga țară. La feminin U20, Nicoleta Pahoni (CSM Constanța) și-a demonstrat superioritatea și a cucerit medalia de aur la categoria 70 kg+. Tot medalia de aur a obținut și Marian Sandu (CSM Constanța) la seniori,…
-

România joacă în această seară împotriva Ciprului în preliminariile CM 2026. Iată lotul convocat
Naționala României joacă în această seară, de la ora 21:45, împotriva Ciprului, la Nicosia, în etapa a cincea a preliminariilor pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026. Cele două echipe fac parte din grupa H a preliminariilor. România ocupă în prezent locul 3, după Bosnia-Herțegovina și Austria, în timp ce Cipru se află pe locul…
-

Handbaliștii de la Clubul Sportiv Medgidia debutează în Divizia A, Seria B
Handbaliștii de la Clubul Sportiv Medgidia se pregătesc de startul noului sezon în Divizia A, Seria B, unde vor întâlni echipe precum CS Concordia Chiajna, CSU Pitești, CSA Steaua București, CS Dinamo București, CSU Târgoviște și CSU Craiova, conform tragerii la sorți desfășurate astăzi la sediul Federației Române de Handbal. Primul meci al sezonului este…
-

Farul feminin obține prima victorie din sezon: 2-0 cu Gloria Bistrița
Farul Constanța feminin a reușit prima victorie a sezonului, învingând cu 2-0 echipa Gloria Bistrița, una dintre formațiile cu pretenții din acest campionat. Golurile au fost marcate de Botojel, care a deschis scorul în minutul 10 cu o reluare din 3 metri după o lovitură liberă executată excelent de Istrate, iar în minutul 28, Gnaly…
-

CSM Constanța: Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu încep cu victorii la Campionatul Balcanic de Tenis de Masă
Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu au început în forță cea de-a 50-a ediție a Campionatului Balcanic de Tenis de Masă seniori, competiție care se desfășoară în această săptămână la Istanbul. Fetele de la CSM Constanța fac parte din echipa României, alături de Ioana Sângeorzan, iar antrenoare este Anamaria Sebe de la CSM Constanța. În Grupa…
-

CSM Constanța obține rezultate solide la FunSports Cup Brașov pentru juniori
Handbaliștii de la CSM Constanța au participat la unul dintre cele mai puternice turnee de pregătire pentru juniori din România, FunSports Cup Brașov, desfășurat între 23 și 31 august, pe mai multe grupe de vârstă. Primii care au intrat pe teren au fost juniorii II, antrenați de Denis Ali, care au reușit 3 victorii în…
-

Fetele de la Farul Constanța pierd primul meci din preliminariile Champions League, dar continuă lupta pentru Europa Cup
Echipa feminină a Farului a pierdut, din păcate, primul meci din cadrul turneului preliminar al Champions League și a irosit șansa de a lupta pentru play-off-ul celei mai importante competiții europene. Partida împotriva campioanei Lituaniei, gazda turneului, a fost foarte echilibrată, diferența fiind făcută doar în ultimele zece minute. Gintra a deschis scorul la zece…
-

Carlo Casap pleacă de la Farul Constanța după peste 100 de meciuri
Farul Constanța și mijlocașul Carlo Casap (26 ani) au decis, de comun acord, întreruperea relațiilor contractuale. Format la Academia Hagi, campion de juniori și apoi dublu campion de seniori și câștigător al Cupei României, Carlo Casap a evoluat pentru clubul nostru, în mai multe perioade, în peste 100 de partide. „Mulțumim, Carlo, și mult succes…
-

Alexandra Voiculescu, locul 5 la Mondialele U20 de lupte de la Samokov
Alexandra Voiculescu, multiplă medaliată europeană și mondială de la CSM Constanța, a obținut locul 5 la Campionatul Mondial de lupte U20 de la Samokov, Bulgaria. Chiar dacă a pierdut finala mică pentru bronz, performanța sportivei reprezintă un rezultat promițător pentru viitoarele competiții. Alexandra Voiculescu, multiplă medaliată europeană și mondială, a pierdut joi finala mică pentru…
-

CSM Constanța strălucește la Naționalele de box U23: Buleu aur, Tutunea bronz
Orașul Bacău a găzduit în această săptămână Campionatul Național de box pentru seniori U23, competiție în care CSM Constanța a obținut rezultate remarcabile. La finalul întrecerilor, clubul constănțean a obținut două medalii: aur pentru Alexandru Buleu și bronz pentru Angelo Tutunea. La categoria 75 kg, Alexandru Buleu l-a înfruntat în finală pe Lajos Istvan Szucs…
-

Farul Constanța, învinsă pe teren propriu de Universitatea Cluj
Farul Constanța a fost învinsă, luni seara, pe teren propriu, cu scorul 0-1 de echipa Universitatea Cluj, în etapa a VI-a a Superligii. Oaspeții au deschis scorul în minutul 4, prin Mikanovic, iar după în minutul 10 au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Iulian Cristea. Cartonașe galbene: Ramalho 20, Seruca 67 / Lukic…
-

Academia Hagi 2013, locul 4 la „U13 Tournament Bierbeek 2025„ din Belgia
Formația Academiei Hagi 2013, antrenată de Eddy Năstase, a participat la puternicul turneu „U13 Tournament Bierbeek 2025”, competiție care s-a desfășurat în Belgia în intervalul 15-17 august 2025 și care a reunit la start 25 de formații. Constănțenii au avut parte de meciuri extrem de puternice în fața unor echipe de top ale Europei și…
-

Trei gimnaști de la CS Farul Constanța participă la Jocurile Mondiale din China
Trei dintre cei mai valoroși sportivi ai secției de gimnastică aerobică a Clubului Sportiv Farul Constanța, au plecat în China, acolo unde, la sfârșitul acestei săptămâni, se vor desfășura Jocurile Mondiale. Este vorba de Larisa Ștefania Șuiu, Leonard Marian Manta și Daniel Țavoc, cei care vor concura în probele de grup, trio și aerobic dance. Eveniment…
-

Victorie pentru CS Medgidia în amicalul cu Laguna Constanța, la categoriile speranțe și cadete
Echipa de volei CS Medgidia a încheiat cu succes meciul amical disputat împotriva formației Laguna Constanța, reușind o victorie importantă atât la categoria speranțe, cât și la cadete. Fetele pregătite de Loredana Hodorogea și Carmen Dițu s-au impus cu scorul de 3-2, după un meci echilibrat și spectaculos, care le-a oferit prilejul să-și testeze forma…
-

Carol Popa și Raul Petre, alături de echipa României, au cucerit medalia de bronz la Cupa Europeană de Triatlon Juniori
Carol Popa și Raul Petre au contribuit și la cea de-a doua medalie pentru România la Cupa Europeană de Triatlon Juniori de la Izvorani, bronz în proba de ștafetă mixtă! După ce s-au ajutat reciproc în cursa masculină de supersprint, câștigată de Carol, cei doi sportivi de la CSM Constanța au făcut echipă cu Antonia…
-

Medalii pentru atleții de la CSM Constanța la Campionatele Naționale de probe combinate de la București
La București s-au încheiat întrecerile Campionatelor Naționale de atletism probe combinate, competiție la care sportivii de la CSM Constanța au avut evoluții remarcabile reușind să urce pe podium. La decatlon, concurs pe parcursul căruia au loc 10 probe, Dragoș Silvestru de la CSM Constanța și-a adjudecat medalia de argint la seniori, reușind un „personal best”…
-

CSM Constanța: Aur pentru Marian Sandu la Turneul „Ion Cornianu & Ladislau Simon
Sala Polivalentă din Capitală a găzduit în weekend, întrecerile Turneului Internațional de Seniori „Ion Cornianu & Ladislau Simon”. La competiția de lupte au participat sportivi valoroși din 16 țări, iar delegația României s-a situat pe primul loc în clasamentul pe națiuni. La această clasare și-a adus contribuția și luptătorul Marian Sandu de la CSM Constanța,…