O femeie a murit la spital după ce s-a aruncat dintr-o ambulanță aflată în mers, în municipiul Constanța. Incidentul tragic a avut loc astăzi, în jurul orei 14:30.
Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 43 de ani conducea o ambulanță în regim prioritar, transportând o pacientă către spital.
La intersecția bulevardelor Alexandru Lăpușneanu cu Tomis, pacienta s-ar fi desprins din centura de fixare de pe targă. Femeia ar fi devenit agresivă, l-a bruscat pe asistentul medical care o însoțea, apoi a deschis ușile ambulanței și a sărit pe partea carosabilă.
În urma impactului, femeia a suferit răni grave și, din păcate, a decedat ulterior la spital.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au oferit detalii suplimentare. Apelul la 112 a fost primit la ora 13:21 pentru o persoană care nu răspundea la telefon.
La sosirea echipajului, pacienta a fost găsită conștientă și a recunoscut că a ingerat voluntar detergent. A fost monitorizată și urcată în ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Județean pentru investigații.
Pe parcursul drumului către spital, starea femeii s-a agravat. A devenit agitată, și-a îndepărtat centurile de siguranță și, în ciuda eforturilor asistentului medical de a-l avertiza pe ambulanțier să oprească, s-a aruncat din vehicul.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii acestui tragic eveniment.
