Tânăr de 22 de ani, prins băut la volan după ce a provocat un accident pe Soveja

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului, după ce a fost implicat într-un incident rutier pe strada Soveja, în cursul nopții trecute.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, șoferul a pierdut controlul autoturismului pe un carosabil afectat de ninsoare și polei, intrând cu mașina într-o bordură.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma rezultatului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar permisul de conducere al tânărului a fost reținut.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


Publicat

în

,

de către