Etichetă: Nicusor Dan
-

Nicuşor Dan: România se află sub umbrela nucleară a NATO. Nu presupune prezenţa unor elemente de natură nucleară pe teritoriul României
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, într-o conferinţă de presă susţinută în Polonia, că România se află sub umbrela nucleară a NATO, el anunţând că, pe termen mediu, pe teritoriul naţional nu vor exista ”elemente de natură nucleară”. ”Încă din momentul în care România a intrat în NATO, este protejată de umbrela nucleară NATO,…
-

CCR dezbate sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea utilizării plajelor Mării Negre
Curtea Constituțională a României (CCR) discută miercuri, 4 martie, sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Nicușor Dan asupra legii care modifică regimul de utilizare a plajelor Mării Negre. Dezbaterea are loc după ce, la 21 ianuarie, Curtea a decis amânarea analizării cauzei. Ce prevede legea contestată Sesizarea a fost transmisă în luna noiembrie a anului…
-

Cine este Mihai Dimian, noul ministru al Educației
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a lui Mihai Dimian în postul de ministru al Educației și Cercetării. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Decizia de numire a…
-

Nicușor Dan: „România este în siguranță”
Președintele Nicușor Dan a transmis duminică că România nu se află sub niciun fel de amenințare directă, în contextul tensiunilor generate de atacul comun lansat de Statele Unite și Israel asupra Iranului, soldat cu moartea liderului suprem iranian, Ali Khamenei. „Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră…
-

Nicuşor Dan a promulgat legea pensiilor magistraţilor: „Un gest de echitate aşteptat de societate”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri dimineaţă că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curtea Constituţională a României (CCR) prin care actul normativ a fost declarat constituţional. „Am promulgat în această dimineaţă legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale”, a transmis…
-

Începe prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Majoritatea statelor europene au refuzat invitația, Nicușor Dan este prezent ca „observator”
Președintele american Donald Trump va găzdui joi, la Washington, prima reuniune a nou-înființatului său Consiliu pentru Pace, unde statele participante vor anunța angajamente financiare de peste 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția și eforturile umanitare din Gaza, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Consiliul pentru Pace a fost înființat oficial pe 23 ianuarie, la Davos,…
-

Nicuşor Dan se întâlneşte astăzi cu liderii coaliţiei de guvernare. „Mi-aș dori să nu se mai critice, ce e stabilit să rămână stabilit ”
Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare, potrivit agendei oficiale transmise de Administrația Prezidențială. Întâlnirea are loc la o zi după ce partidele aflate la putere au ajuns la un consens privind tăierile de cheltuieli din administrația publică. Președintele: „Sunt mai multe subiecte de…
-

Nicuşor Dan: Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington. România va avea calitate de observator
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică după-amiază că va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii, organizată la Washington. „Voi participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump”, a transmis șeful statului. Potrivit acestuia, România va avea statut de observator…
-

Nicuşor Dan, despre a cincea amânare a CCR privind legea pensiilor magistraţilor: Evident că e o tergiversare, o vedem cu toţii
Preşedintele Nicuşor Dan a catalogat drept „tergiversare” decizia Curtea Constituţională a României (CCR) de a amâna din nou pronunţarea asupra constituţionalităţii actului normativ care modifică pensiile magistraţilor. „Nu vreau să comentez foarte mult pentru că este o autoritate care are în mod constituţional libertatea de apreciere, însă este o problemă pe care societatea o vrea…
-

Nicușor Dan încă nu știe dacă România va participa la Consiliul pentru Pace al lui Trump. „E important să fim acolo, dar depinde în ce condiţii”
Președintele Nicușor Dan a declarat joi, din Belgia, că România nu a luat încă o decizie privind participarea la prima ședință a Consiliului pentru Pace, programată pe 19 februarie la Washington. Decizia finală va fi luată în urma discuțiilor cu partea americană și cu partenerii europeni. „Suntem încă în discuții cu partea americană privind statutul…
-

Nicușor Dan anunță că a fost invitat la prima reuniune a Consiliului pentru Pace organizat de Trump
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, care va avea loc la Washington, pe 19 februarie. Decizia privind participarea României va fi luată după consultări cu partenerii americani, în special în legătură cu formatul întâlnirii și statutul statelor care nu sunt încă…
-

Nicuşor Dan, despre afirmaţia că „nu merge teleleu” la Davos: În mai 2025, românii au votat o schimbare. Nu mai facem lucruri de formă
Președintele Nicuşor Dan a comentat, joi noaptea, declarația consilierului său despre neparticiparea la Forumul de la Davos, subliniind că românii au votat, în mai 2025, o schimbare și că a face altfel înseamnă să nu mai facem lucruri de formă. ”Dincolo de acest cuvânt pe care opinia publică l-a redescoperit, ţin să încep cu o…
-

UPDATE. CCR a amânat sesizarea lui Nicușor Dan privind legea care permite autorităților locale să primească gratuit plaje de pe litoral
Curtea Constituțională a României se reunește miercuri, 21 ianuarie, pentru a dezbate sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea care permite atribuirea gratuită către autoritățile locale a unor suprafețe din plajele Mării Negre, act considerat neconstituțional de șeful statului. Legea contestată prevede că statul român poate transmite în folosință gratuită autorităților locale până la 20% din…
-

Kelemen Hunor crede că Nicușor Dan era bine să fie la Davos. „Nu trebuia să pleci ultimul de la chef, putea sta acolo o zi, două”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seară, la Euronews, că președintele Nicușor Dan ar fi meritat să participe la Forumul Economic Mondial de la Davos, chiar dacă doar pentru o zi sau două, pentru a discuta cu lideri importanți și pentru a prezenta punctul de vedere al României cu privire la chestiuni sensibile. „Nu…
-

Nicuşor Dan nu va participa la Forumul Economic Mondial de la Davos. ”Nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante în ţară”
Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a explicat duminică de ce preşedintele Nicuşor Dan nu va fi prezent la Forumul Economic Mondial de săptămâna viitoare, de la Davos, subliniind că agenda unui şef de stat este „sub asediul urgenţelor, crizelor şi priorităţilor”. „Mesajul preşedintelui pentru români este clar: nu umblu teleleu prin lume când…
-

Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan ministru interimar la Educație
Președintele Nicușor Dan a luat act de demisia ministrului Educației, Daniel David și l-a desemnat interimar pe premierul Ilie Bolojan. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat două decrete privind situația de la Educație, după demisia ministrului Daniel David. În primul decret, președintele ia act de demisia lui David şi constată încetarea funcției de membru al…
-

Maia Sandu: „Dacă ar fi referendum, aș vota pentru unirea Republicii Moldova cu România”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații fără precedent într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, gazdele celui mai mare podcast din Marea Britanie. Lidera de la Chișinău a abordat provocările pe care le înfruntă țara în lupta cu propaganda rusă și ingerințele lui Vladimir Putin în procesele democratice interne, dar…
-

Escortarea avionului lui Nicuşor Dan, sub semnul întrebării: misiune de rutină sau gest special? Președintele publică înregistrări: Este inadmisibil nivelul de dezinformare
Escortarea avionului militar care l-a transportat pe preşedintele Nicuşor Dan de la Paris a generat controverse, după ce explicaţiile oferite de autorităţile române au fost contrazise de un punct de vedere oficial al Armatei Elveţiene. În timp ce şeful statului a susţinut că escortarea de către două avioane F-18 a reprezentat un gest de apreciere…
-

Ministrul Apărării: Costul penultimului zbor al preşedintelui Nicuşor Dan a fost în jur de 30.000 de euro. Este de bun-simţ ca România să aibă un avion prezidenţial
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, consideră „de bun-simţ” ca România să dispună de o aeronavă dedicată transportului preşedintelui şi a anunţat că va susţine în Guvern alocarea fondurilor necesare pentru achiziţionarea unui astfel de avion. Declaraţiile au fost făcute în contextul controversei generate de recentele zboruri externe ale preşedintelui Nicuşor Dan. Întrebat, joi, dacă a discutat…
-

Nicușor Dan a ajuns în România după ce a fost blocat 24 de ore în Franța. Avionul președintelui, escortat de două avioane de luptă F-18
Aeronava militară Spartan cu care președintele României, Nicușor Dan, a participat la Summit-ul Coaliției de Voință de la Paris a ajuns miercuri seară în România, cu o întârziere de aproape 24 de ore față de ora programată inițial. „Am ajuns la București”, a transmis șeful statului, miercuri seară, într-un mesaj publicat pe pagina sa de…
-

Președintele Nicuşor Dan le dorește românilor un an 2026 cu prosperitate. „Mulțumesc pentru încredere. Mergem mai departe, împreună!”
Președintele Nicuşor Dan a transmis joi seară un mesaj de Anul Nou, în care le-a reamintit românilor că adevărata lor forță „stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar și atunci când drumul este dificil”. „Privesc spre 2026 cu responsabilitate și vă doresc tuturor un an al stabilității, prosperității și împlinirilor. Să fie…
-

Nicușor Dan, mesaj pentru români de Anul Nou: Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj amplu la final de an, în care a recunoscut dificultățile economice și sociale resimțite de populație în 2025, dar a subliniat, totodată, reziliența societății românești și angajamentul ferm al statului față de valorile democratice și parcursul european. Șeful statului a descris anul care se încheie drept unul…
-

Întâlnire Nicușor Dan – magistrați. Fost procuror DNA: Cunosc trei cazuri de procurori anchetatori la DNA care dintr-o dată au fost mutaţi pe secţia judiciară
Fostul procuror DNA Cristian Anghel a afirmat, astăzi, la întâlnirea pe care magistraţii au avut-o cu preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, că ştie trei cazuri de procurori de la DNA care lucrau la dosare penale şi care au fost mutaţi pe Secţia Judiciară. ”Am lucrat la DNA în perioada în care DNA făcea dosare…
-

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie, cu o singură întrebare ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat duminică faptul că va iniția, în luna ianuarie, un referendum în rândul corpului magistraților, cu o singură întrebare: „Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Șeful statului a precizat că, în cazul în care majoritatea magistraților va considera că…
-

Acord la Bruxelles. UE acordă Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro. Nicușor Dan: Va rambursa când se va termina războiul
Liderii Uniunii Europene au convenit, după mai mult de o zi de negocieri la summitul de la Bruxelles, să acorde Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro. Decizia a fost luată după ce statele membre nu au reușit să se pună de acord asupra utilizării activelor rusești înghețate. Președintele Nicușor Dan a explicat,…
-

Noi propuneri USR: Radu Miruță – la Apărare, Irineu Darău – la Economie. Nicușor Dan: „Sunt oameni în care am încredere”
Partidul USR și-a anunțat propunerile pentru conducerea Ministerului Apărării și a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, nominalizările urmând să fie validate vineri de Comitetul Politic al partidului. Potrivit unui comunicat al USR, Radu Miruță, actual ministru al Economiei, este propus pentru funcția de ministru al Apărării, poziție în care va ocupa și funcția de…
-

Nicuşor Dan: Când 200 de magistraţi spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiţie, lucrurile sunt foarte serioase
Președintele Nicușor Dan a transmis joi seară că semnalul public venit din partea a aproximativ 200 de magistrați privind problemele de integritate din sistemul judiciar reprezintă „o chestiune foarte serioasă”. Șeful statului anunță organizarea unei discuții cu magistrații care doresc să reclame disfuncționalități, întâlnirea fiind programată pentru 22 decembrie, de la ora 10:00. ”Când 200…
-

Nicuşor Dan, după documentarul Recorder: Invit toţi magistraţii să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, după apariția documentarului Recorder despre justiție, că a început să lucreze la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiţie şi îi invită pe toţi magistraţii să îi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină, subliniind că trebuie şi o asumare în interiorul profesiei. ”Am văzut…
-

Nicușor Dan, despre dronele rusești: „O să vedeți că le dăm jos”
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un avertisment ferm cu privire la incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian românesc. Declarația a fost făcută în Franța, în cadrul unei vizite oficiale, unde șeful statului a avut întâlniri cu președintele Emmanuel Macron. Întrebat într-o conferință de presă dacă România este pregătită să intercepteze dronele care ar putea…
-

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Națională: „România este o țară coruptă”
Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la recepția de la Palatul Cotroceni organizată de Ziua Națională, că România rămâne o țară afectată de corupție, iar nemulțumirea oamenilor față de lipsa voinței instituțiilor în combaterea acestui fenomen este justificată. Șeful statului a subliniat însă că nivelul corupției este mai redus decât cel de acum două…