Etichetă: lege promulgata
-

Nicușor Dan a promulgat legile privind criza carburanților și prelungirea TVA-ului redus la locuințe
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat marți că a semnat decretele de promulgare pentru două acte normative pe care le consideră importante pentru stabilitatea economică și protejarea veniturilor populației. Este vorba despre legea privind declararea situației de criză pe piața produselor petroliere și legea care prelungește termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziția…
-

Noi reguli pe stadioanele din România. Legea a fost promulgată: bere cu alcool, zone „safe standing” și spectacole pirotehnice autorizate
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea care modifică regulile privind organizarea competițiilor sportive și accesul spectatorilor pe stadioane. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și introduce o serie de schimbări importante, de la condițiile în care pot fi comercializate băuturi alcoolice până la organizarea spectacolelor pirotehnice și amenajarea zonelor dedicate suporterilor. Una…