Etichetă: greva
-

Federaţia SANITAS anunţă suspendarea grevei generale: Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării
Federaţia SANITAS anunţă vineri suspendarea grevei generale începute în 28 iulie. ”Astăzi putem spune cu toată convingerea: Am reuşit! Am fost auziţi! Am demonstrat că SANITAS este o forţă organizată, hotărâtă şi unită. Greva noastră şi-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate şi din cel de asistenţă socială.…
-

Grevă generală la Spitalul Județean Constanța. Ce servicii medicale sunt afectate și ce trebuie să știe pacienții
Activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța se desfășoară în regim special începând de marți, 28 iulie, odată cu intrarea în vigoare a grevei generale organizate de Federația SANITAS. Deși o parte dintre serviciile medicale vor fi afectate, urgențele și îngrijirea pacienților aflați în stare critică vor fi asigurate fără întrerupere.…
-

Grevă generală pe termen nelimitat în Sănătate. Peste 500 de spitale vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţiale
Federația SANITAS declanșează, începând de marți, o grevă generală pe perioadă nedeterminată în sistemul public de sănătate și asistență socială, în semn de protest față de proiectul noii Legi a salarizării. Sindicaliștii susțin că actul normativ menține și chiar accentuează diferențele salariale dintre categoriile profesionale din sistem, iar negocierile purtate cu autoritățile, inclusiv la Palatul…
-

Grevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”
Federația Sanitas a anunțat că greva generală din sistemul sanitar va începe marți, urmând să afecteze activitatea din aproximativ 400 de unități medicale din întreaga țară. Liderii sindicali susțin că protestul este inevitabil, acuzând Guvernul că nu a purtat negocieri reale privind proiectul noii legi a salarizării și că principalele revendicări ale angajaților din sănătate…
-

Protest la Spitalul Județean Constanța! Ce trebuie să știe pacienții înainte de a ajunge la spital
Angajații din sistemul sanitar afiliați Federației SANITAS participă astăzi la o grevă de avertisment organizată la nivel național, iar la Constanța protestul are loc în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență. Sindicaliștii reclamă lipsa personalului, nemulțumirile legate de salarizare și absența unui dialog real cu autoritățile privind problemele din sistemul medical. Potrivit reprezentanților SANITAS Constanța,…
-

Grevă astăzi în sute de spitale din țară! Operațiile care nu sunt urgențe sunt blocate
Sistemul public de sănătate intră într-o nouă etapă a conflictului de muncă, după ce Federația SANITAS a anunțat declanșarea unei greve de avertisment de două ore, urmată de grevă generală începând cu 28 iulie. Sindicaliștii acuză Guvernul că noul proiect al Legii salarizării a fost elaborat fără un dialog real și susțin că acesta păstrează…
-

Spitalele intră în grevă de avertisment, luni. Anunțul Spitalului Județean Constanța
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a anunțat modul în care va funcționa în timpul grevei de avertisment organizate de Federația SANITAS, luni, 20 iulie, între orele 09:00 și 11:00. Conducerea unității transmite că urgențele vor fi tratate fără întrerupere, însă o parte dintre serviciile medicale programate vor fi reorganizate. Conducerea Spitalului Clinic Județean de…
-

Aproape 500 de spitale vor fi în grevă de avertisment luni. Nu se vor face internări și nici operații
Angajații din aproape 500 de spitale din țară vor intra, luni, 20 iulie, în grevă de avertisment, nemulțumiți de politicile salariale și de lipsa personalului din sistemul sanitar. Potrivit Federației SANITAS, protestul se va desfășura în intervalul orar 09:00 – 11:00, perioadă în care activitatea unităților medicale va fi redusă. Vor fi asigurate serviciile de…
-

Angajații din peste 1.500 de primării intră în grevă. Sunt nemulțumiți de măsurile guvernului
Marți, între orele 10:00 și 12:00, peste 1.500 de primării de comune din România vor fi afectate de o grevă de avertisment, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul de reformă a administrației locale și centrale. Evenimentul are loc în paralel cu Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), ce va fi organizată la…
-

Anunț important pentru constănțeni! Autobuzele CT BUS ies de mâine de traseu!
COMUNICAT AL CONDUCERII CT BUS: Conducerea CT BUS S.A. face un apel la normalitate și le transmite angajaților să reia activitatea, pentru a le asigura constănțenilor un serviciu public esențial. În același timp lasă calea deschisă discuțiilor și negocierilor, însă acest lucru trebuie să se întâmple într-un cadru detensionat, pentru că deciziile importante se iau…
-

ANUNȚ CT BUS: Niciun autobuz nu se află pe traseu!
Marți dimineață, toți șoferii CT BUS din Constanța au declanșat un protest spontan, blocând complet circulația autobuzelor. La mai bine de patru ore de la începutul acțiunii, conducerea companiei a confirmat că niciun autobuz nu se află pe traseu. Angajații reclamă nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă semnat în această vară și acuză lipsa de dialog…
-

Revoltă în Poșta Română: Angajații au intrat de astăzi în grevă din cauza salariilor minime
Într-o mișcare surprinzătoare și fără precedent, angajații Poștei Române au decis să intre în grevă începând cu data de 1 aprilie 2024, ora 00:00. Motivul acestui protest masiv este decizia conducerii companiei de a reduce salariile a peste 90% dintre angajați la nivelul salariului minim pe economie începând cu luna iulie 2024. Această măsură afectează…

