Etichetă: Droguri
-

Medic anestezist prins în timp ce-și injecta morfină. Pleca în toaletă să se drogheze, în timpul operațiilor
Un medic anestezist în vârstă de 39 de ani, angajat al unui spital din Vatra Dornei, județul Suceava, a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru delapidare și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, după ce ar fi sustras substanțe cu regim special din farmacia unității medicale și le-ar fi utilizat în mod…
-

CONSTANȚA. Femeie de 31 de ani, acuzată că vindea droguri de mare risc cu 20 –100 lei plicul
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei femei în vârstă de 31 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din materialul probator administrat…
-

Wiz Khalifa, dat în urmărire de Poliția Română după condamnarea definitivă la închisoare pentru droguri la Beach, Please
Rapperul american Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, a fost dat în urmărire de Poliția Română, după ce a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu executare pentru infracțiuni legate de regimul stupefiantelor. Artistul apare pe site-ul Poliției Române la categoria „persoane urmărite”, în baza unui mandat de executare a pedepsei…
-

Rețea de droguri destructurată De DIICOT. Cocaină vândută cu 500 de lei gramul, ascunsă într-o vulcanizare
Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi procurat, deținut și vândut cocaină în municipiul Iași, au transmis anchetatorii. Potrivit Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, acțiunea a fost desfășurată…
-

Dealer de cocaină din Mangalia, săltat de DIICOT. Drogurile erau vândute cu până la 2.000 de lei tranzacția
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză…
-

Mamaia: Jandarmii au descoperit droguri și au refuzat o mită de aproape 8.000 de lei
Un incident notabil a avut loc ieri seară în stațiunea Mamaia, unde jandarmii au interceptat un bărbat suspect, descoperind asupra sa atât substanțe interzise, cât și o tentativă de mită. Totul a început în jurul orei 21:00, când un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menținere a ordinii publice a observat un individ într-un…
-

Prins cu droguri în ciorap. A fost arestat pentru 30 de zile
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 24 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant…
-

Razie de amploare în județul Tulcea pentru sărbători în siguranță. Peste 670 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri
Peste 670 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată de polițiștii din județul Tulcea, în perioada sărbătoririi Paştelui catolic şi a Floriilor ortodoxe. În perioada 4 – 6 aprilie a.c., în contextul celor două mari sărbători creştine, Paştele catolic şi Floriile ortodoxe, polițiștii din cadrul Inspectoratului…
-

Jandarmii au descoperit substanțe psihoactive și bani asupra unui tânăr în Mangalia
Luni, în jurul orei 17:00, un echipaj al Detașamentului Mangalia, aflat în patrulare, a observat doi bărbați în stația de taxiuri din zona Primăriei Mangalia, care au manifestat un comportament agitat la vederea patrulei. Jandarmii i-au legitimat și au efectuat un control corporal preventiv. În timpul verificărilor, asupra tânărului de 25 de ani au fost…
-

CONSTANȚA. Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane (un bărbat și o femeie), cu vârste de 20 și 46 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc…
-

Portul Constanţa, principala poartă de intrare a drogurilor în România. Candidatul la şefia DIICOT: Este lăudabil că s-a înfiinţat acel birou antidrog, dar cred că nu am făcut suficient în acest moment
Codrin-Horaţiu Miron, procuror-şef serviciu în cadrul DIICOT Timişoara şi candidat la conducerea instituţiei, a declarat miercuri, în cadrul interviului pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei, că Portul Constanţa reprezintă principala poartă de intrare a drogurilor în România. Acesta a subliniat necesitatea consolidării structurilor antidrog, atât în estul, cât şi în vestul ţării. România, ţară de…
-

Cocaină cu simbol Apple, găsită de autorități în România. Traficanții sunt din Mangalia, drogurile ar fi intrat în țară prin Portul Constanța
Autoritățile române au descoperit un calup de un kilogram de cocaină pură, marcat cu logo-ul Apple, despre care se presupune că ar fi venit direct din Venezuela. Surse neoficiale indică faptul că traficanții sunt din Mangalia și că drogurile ar fi intrat în țară prin port. Este pentru prima dată când în România este descoperită…
-

Percheziții la Constanța. Droguri îngropate pe un teren viran, o persoană a fost arestată
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 30 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive. La 14 ianuarie 2026, un echipaj al Poliției Locale Constanța a surprins…
-

Acțiuni în Constanța împotriva drogurilor. Doi tineri au fost reținuți
Poliția Locală Constanța continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise. Activitățile sunt desfășurate de Direcția Generală Poliția Locală, prin Serviciul de monitorizare a zonelor publice și intervenții, vizând atât faptele contravenționale, cât și cele infracționale. În data de 14 ianuarie, în cadrul acestor acțiuni, au fost depistate șase persoane care…
-

Rapperul Wiz Khalifa, condamnat la închisoare cu executare de Curtea de Apel Constanţa. Motivarea instanței
Rapperul Wiz Khalifa a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Constanţa, la nouă luni de închisoare cu executare pentru deţinere de droguri de risc, după ce a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti, în 2024. Decizia magistraţilor este definitivă. ”Admite apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial…
-
Fentanilul, declarat armă de distrugere în masă. Expertul antidrog Cătălin Țone vorbește despre riscurile pentru România și Portul Constanța
Fentanilul a fost declarat oficial „armă de distrugere în masă” de Statele Unite ale Americii. O decizie fără precedent care mută traficul de droguri din zona penală în cea de securitate națională. Președintele SUA, Donald Trump, spune că acest drog ucide anual sute de mii de oameni și are un impact mai devastator decât orice…
-

Tânăr prins cu droguri în timp ce încerca să scape de jandarmi
Duminică, 14 decembrie 2025, în jurul orei 22:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Detașamentul Medgidia, aflați în patrulare pe strada Lupeni, au observat un tânăr de 19 ani care a avut o atitudine ezitantă la vederea echipajului. Când s-au apropiat pentru legitimare, acesta a fugit și a încercat să intre într-un bloc,…
-

Trei tineri din Constanța surprinși în flagrant în timp ce îngropau mai multe punguțe cu canabis
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane (doi bărbați și o femeie ), de 21, 22 și 24 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.…
-

O rețea internațională de trafic de droguri din România și alte trei țări a fost destructurată: s-au făcut 16 rețineri
O grupare specializată în trafic de droguri de risc şi mare risc şi în prelucrarea unor precursori de droguri în laboratoare ilegale a fost destructurată de poliţişti din România, Moldova, Cehia şi Ungaria, cu sprijinul Europol şi sub egida Eurojust. Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Iaşi a informat, vineri, că în cadrul unei…
-

Bărbați prinși de jandarmii constănțeni cu 15 pliculețe cu substanțe interzise
Un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța a depistat doi bărbați de 27 și 36 de ani care manifestau un comportament suspect într-un cartier din municipiu, încercând să evite contactul cu forțele de ordine. În urma controlului corporal preventiv, jandarmii au găsit asupra unuia dintre ei 15 pliculețe autosigilante ce conțineau o substanță…
-

Tânăr prins de jandarmi cu droguri în buzunar, în Constanța
Marți, în jurul orei 23:30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați într-o misiune de patrulare de rutină în municipiul Constanța, au observat un bărbat, în vârstă de 25 de ani care, la vederea echipajului, a manifestat un comportament suspect, încercând să evite contactul cu aceștia. Jandarmii l-au interceptat, l-au legitimat și l-au…
-

Captură record pe litoral: 17.000 de fiole cu substanțe dopante, confiscate de polițiștii constănțeni
Captură record pe litoral. 17.000 de fiole cu substanțe dopante pe care le folosesc, în general, culturiștii, au fost confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni. Este una dintre cele mai mari capturi din ultimii ani, pe litoral. Fiolele erau ascunse într-o autoutilitară înmatriculată în Republica Moldova, condusă de un cetățean moldovean de 37 de ani.…


