Etichetă: craiova
-

Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce parașuta nu s-a deschis
Un incident a avut loc în apropierea municipiului Craiova, unde un elev parașutist a reușit să aterizeze în siguranță după ce a întâmpinat probleme la deschiderea parașutei principale în timpul unui salt de antrenament. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Aeroclubului României, incidentul s-a produs în timpul unui salt de la aproximativ 1.200 de metri altitudine,…
-

Arestat pentru înșelăciune: Metoda „Accidentul” cu doctor fals.
Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv în Medgidia, fiind suspectat de înșelăciune prin celebra metodă „Accidentul”. El ar fi obținut de la o femeie zeci de mii de lei, pretinzând că este doctor. Polițiștii Biroului Investigații Criminale din Medgidia, sub coordonarea Parchetului, au finalizat cercetările care au condus la reținerea suspectului.…
-

Şină ruptă pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova. Trei trenuri sunt oprite în staţii
Trei trenuri sunt oprite în staţii, înregistrând întârzieri, din cauza unei şine rupte, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, fiind suspendată temporar. ”Pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară este temporar suspendată pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, pe firul II, începând cu ora…
-

Indianul devenit erou își va revedea fetița. Oamenii l-au răsplătit cu donații: „Românii sunt foarte buni”
Cetățeanul indian Vipan Kumar, în vârstă de 47 de ani, a fost externat după trei zile de spitalizare, în urma gestului său curajos de a salva o fetiță de 5 ani care a căzut în lacul înghețat din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Vipan a reușit să o țină la suprafață mai bine de 20…
-

„Am și eu o fetiță acasă, m-am gândit la ea”. Un indian care lucrează în România a salvat o fetiță căzută în apa înghețată a unui lac
Un gest de curaj a surprins întreaga comunitate din Craiova: Vipan Kumar, muncitor în construcții din India, a sărit în apa înghețată a lacului din Parcul Nicolae Romanescu pentru a salva o fetiță de 5 ani care căzuse pe gheață. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, povestește că totul s-a întâmplat în câteva secunde:…