Etichetă: boicot
-

Boicot al profesorilor în Tulcea. Simularea Evaluării Naționale nu se organizează în 10 școli – situația la nivel național
Simularea examenului de Evaluare Națională, programată pentru săptămâna viitoare, nu va avea loc în zece unități de învățământ din județul Tulcea, după ce aproape 300 de cadre didactice au decis să boicoteze organizarea testării. Decizia vine în urma unui referendum organizat în rândul membrilor Sindicatului Învățământului Preuniversitar (S.I.P.) Tulcea. Potrivit liderului sindical Dan Romașcu, din…
-

Proiect de lege pentru modificarea funcționării CCR. Absenţele nemotivate vor fi sancţionate financiar, iar judecătorii Curţii pot fi revocaţi
Deputatul PNL Raluca Turcan a anunțat că a depus în Parlament, împreună cu senatorul liberal Daniel Fenechiu, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale a României (CCR). Astfel, boicotarea lucrărilor Curţii Constituţionale nu va mai fi posibiă, absenţele nemotivate de la lucrările plenului vor fi sancţionate…
