Locuitorii din satul Cimpa, aparținând orașului Petrila, județul Hunedoara, spun că trăiesc de mai bine de o lună cu frica lupilor care ajung până în gospodăriile lor. Animalele sălbatice ar fi ucis oi și câini și ar fi fost văzute inclusiv pe străzile localității, după lăsarea întunericului.
Situația a devenit atât de tensionată încât oamenii spun că evită să mai iasă din case seara și își păzesc animalele înarmați cu bâte. În același timp, localnicii au început să strângă semnături pentru a cere autorităților să intervină.
O femeie din Cimpa a povestit pentru presa locală că atacurile se produc de aproximativ o lună și că animalele sălbatice au ajuns să intre în curțile oamenilor.
„Se întâmplă de o lună de zile. La noi a venit pe la 10:30 seara. Soţul meu mânca, l-a auzit pe căţel lătrând, apoi un chiţăit scurt şi nu a mai fost nimic… nici măcar un fir de păr!”, a relatat aceasta.
Potrivit femeii, un alt câine ar fi fost luat dintr-o gospodărie, iar într-un alt caz patru oi ar fi fost ucise. Localnicii susțin că au observat lupii chiar în interiorul localității, unele apariții fiind surprinse și de camerele de supraveghere.
„Oamenii i-au văzut la 4:30 dimineaţa în colonie, au crezut că e un câine şi când s-au uitat mai bine, era lupul”, a mai spus femeia.
110 de semnături pentru intervenția autorităților
Teama este amplificată de faptul că, odată cu apropierea începutului de an școlar și scurtarea zilelor, copiii vor circula mai des în condiții de întuneric.
„Am strâns deja 110 semnături din tot satul şi vrem să se ia măsuri! Să-i ducă de aici, că nu se mai poate! Încep copiii şcoala, se întunecă devreme şi ne e frică să mai ieşim în curte, că vin pe stradă, pur şi simplu”, a declarat localnica.
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurcă, spune că autoritățile locale au primit mai multe sesizări și că au fost semnalate cel puțin trei situații în care lupii ar fi intrat în gospodării și ar fi omorât animale.
Problema este că, în cazul lupilor, autoritățile nu dispun de aceeași procedură rapidă de intervenție ca în cazul urșilor.
„Prefectura ne-a răspuns că trebuie să organizăm, împreună cu jandarmii şi poliţia locală, acţiuni de alungare. Lupul este protejat de lege şi, din păcate, nu există o procedură legală, aşa cum există la urs, de capturare sau ca prin dispoziţia primarului să poată fi eliminat prin împuşcare”, a explicat edilul.
Se caută o soluție pentru capturare sau împușcare
Primăria intenționează să convoace o comisie la care să participe reprezentanți ai Gărzii Forestiere, Agenției pentru Protecția Mediului și Jandarmeriei, pentru a analiza situația și posibilitatea obținerii unei derogări din partea Ministerului Mediului.
„O să convocăm o comisie formată din Garda Forestieră, Agenţia de Mediu, Primărie şi Jandarmerie, să vedem dacă putem obţine de la Ministerul Mediului o autorizaţie pentru capturare sau împuşcare”, a declarat Vasile Jurcă.
Lupul este o specie protejată, iar capturarea sau recoltarea unor exemplare poate fi făcută în baza unei derogări, în condițiile prevăzute de legislație.
Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara le recomandă localnicilor care au suferit pagube să întocmească dosare pentru acestea. În același timp, asociația de vânătoare care are contract cu Primăria Petrila poate solicita Ministerului Mediului o derogare.
„Se poate face dosar de pagube în cazul în care există daune materiale la culturi, gospodării sau animale. De asemenea, asociaţia de vânătoare care are contract încheiat cu Primăria oraşului Petrila poate solicita Ministerului Mediului o derogare pentru vânarea lupilor”, a explicat Georgeta Barabaș, purtător de cuvânt al APM Hunedoara.
Aceasta a atras atenția și asupra comportamentului lupilor, despre care spune că atacă în haită și sunt dificil de îndepărtat din zonele în care au găsit hrană.
Până la luarea unei decizii, oamenii din Cimpa spun că rămân în alertă și își supraveghează gospodăriile, după ce lupii au ajuns să se apropie tot mai mult de case.
