Salvare la limită în Eforie: Un copil de 12 ani, scos din mare de un salvamar

Salvare la limită pe litoral. Un copil de 12 ani din Vaslui a fost scos din mare în ultima clipă de un salvamar pe o plajă din Eforie. Băiatul este în vacanță cu bunica, dar un moment de neatenție era cât pe ce să se transforme concediul într-o tragedie.

În timp ce femeia se relaxa la soare, copilul a intrat în mare. În câteva minute, apa i-a ajuns la nas, iar copilul s-a panicat și a început să se agite haotic, cerând ajutor. Din turnul de supraveghere, un salvamar a observat totul și a pornit imediat spre el, cu tubul de salvare. În câteva minute copilul a fost adus în siguranță la mal. Era epuizat și speriat. A primit îngrijiri de urgență la punctul de prim ajutor de pe plajă, unde i s-a administrat și oxigen prin mască.

Salvamarii trag un semnal de alarmă: nu lăsați copiii nesupravegheați, nici măcar pentru câteva clipe. Marea poate părea liniștită, dar curenții sunt imprevizibili.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *