Primăria Valu lui Traian face apel la cetățeni: Copacii din apropierea liniilor electrice trebuie toaletați pentru prevenirea incidentelor

Primăria Comunei Valu lui Traian îi informează pe locuitori că, în contextul fenomenelor meteorologice prognozate pentru perioada următoare și la solicitarea Instituției Prefectului Constanța, este necesară respectarea obligațiilor legale privind toaletarea arborilor aflați în apropierea liniilor electrice.

Proprietarii terenurilor pe care se află copaci sau arbuști situați sub ori în vecinătatea rețelelor electrice aeriene de joasă și medie tensiune au obligația de a întreține și toaleta vegetația. Crengile care pot ajunge pe liniile de alimentare cu energie electrică pot provoca întreruperi ale furnizării curentului în întreaga localitate și pot genera accidente grave.

Primăria atrage atenția că lucrările de tăiere sau toaletare a arborilor din apropierea instalațiilor electrice trebuie realizate numai în condiții de siguranță. Înainte de începerea intervențiilor, proprietarii sau firmele care execută lucrările trebuie să anunțe Rețele Electrice România – Regiunea Operațională Dobrogea, astfel încât operatorul de distribuție să poată dispune, dacă este necesar, întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică și desfășurarea lucrărilor în condiții de maximă siguranță.

Reprezentanții administrației locale le recomandă cetățenilor să respecte aceste măsuri pentru a preveni incidentele și pentru a contribui la siguranța întregii comunități.


Publicat

în

de către