Pericol de explozie în Niculițel

Un cartier întreg a fost în pericol azi-noapte în localitatea Niculițel din județul Tulcea. Asta după ce un bărbat a dat foc casei sale, în care se aflau mai multe butelii. Pompierii au fost alertați de vecinii bărbatului și au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns militarii, interiorul casei era deja cuprins de foc, la fel și acoperișul locuinței. Aceștia au scos rapid din imobil două butelii cu gaz și au reușit să stingă focul înainte ca acestea să ajungă și la casele vecine. Și paramedicii au intervenit în acest caz. Echipajele medicale de la SMURD au acordat asistență medicală unei femei de 68 de ani, care făcuse atac de panică, dar și bărbatului care a dat foc locuinței și s-a rănit la brațe.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *