Percheziții la Apele Române Constanța. Anchetatorii verifică închirierea unor sectoare de plajă din Mamaia

Procurorii au descins joi dimineață la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), într-o acțiune coordonată de anchetatori din București, potrivit informațiilor apărute din surse judiciare.

Verificările au avut loc în biroul directorului Stelică Hagi, dar și în cadrul compartimentului de cadastru, unde mai mulți angajați au fost solicitați să ofere explicații și documente legate de anumite proiecte.

Surse apropiate anchetei susțin că dosarul penal aflat în lucru nu ar viza instituția sau funcționari ai ABADL, ci anumite sectoare de plajă din stațiunea Mamaia, aflate în atenția procurorilor.

Reprezentanții ABADL au precizat pentru News.ro că la sediul instituției au ajuns polițiști ai IGPR, însoțiți de jandarmi, care au solicitat sprijin pentru identificarea unei suprafețe de plajă investigate într-un dosar penal.

Potrivit instituției, specialiștii ABADL au oferit suport tehnic pentru localizarea sectorului respectiv, iar acțiunea nu a avut legătură cu activitatea curentă a administrației.


Publicat

în

,

de către