Percheziții în cinci județe într-un dosar privind fraudarea examenului de Bacalaureat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba desfășoară o amplă anchetă privind suspiciuni de divulgare a unor informații secrete de serviciu sau nepublice, care ar fi fost folosite pentru fraudarea examenului național de Bacalaureat.

În cursul zilei de 3 iulie 2026, oamenii legii au pus în executare 47 de mandate de percheziție domiciliară în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă.

Descinderile au loc la locuințele unor persoane fizice, care, potrivit procurorilor, nu au calitate specială în dosar.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba. La acțiune participă și polițiști din mai multe structuri operative ale IPJ Alba, precum și efective din inspectoratele de poliție din Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu. De asemenea, intervenția este sprijinită de jandarmi din județele Alba și Cluj.

Procurorii precizează că cercetările sunt în desfășurare și că vor comunica informații suplimentare pe măsură ce ancheta va permite acest lucru.

Reprezentanții Parchetului reamintesc că efectuarea perchezițiilor domiciliare reprezintă o etapă prevăzută de Codul de procedură penală, având scopul de a administra probele necesare în cauză și de a preveni comiterea altor infracțiuni. Totodată, aceștia subliniază că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.