Parc de 4 milioane de euro, la Constanța. Unde va fi construit

Primăria Constanța a lansat achiziția pentru obiectivul de investiții „Perdea Verde”. Valoarea acesteia este de peste 17 milioane de lei fără TVA, adică  peste 4 milioane de euro.

Administraţia locală își dorește amenajarea unui parc în zona Constanța Sud. Este vorba despre E87/ DN39/ Șoseaua Mangaliei, la intersecția cu DN39E, în partea de sud a municipiului Constanța, la limita intravilanului și a unității teritoriale de referință  cu UAT Agigea, după cum se arată în studiul peisagistic. 

Proiectul va fi realizat prin fonduri externe nerambursabile, puse la dispoziție de către Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Operațional Regional Regiunea de Dezvoltare Sud Est 2021-2027, Prioritatea 2.

Suprafața totală a amplasamentului este de aproape 43 de mii de metri pătrați, iar durata contractului de execuție a lucrărilor va fi de 14 luni.


Publicat

în

,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *