Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, 15 august, un mesaj cu ocazia Adormirii Maicii Domnului și Zilei Marinei Române, adresând urări celor care își sărbătoresc onomastica și un mesaj de apreciere marinarilor militari și civili.
În mesajul său, șeful statului a subliniat legătura dintre tradiția marinarilor și credința în întoarcerea cu bine acasă, dar și importanța strategică pe care Marea Neagră o are pentru România și securitatea Europei.
Nicușor Dan a evidențiat rolul Portului Constanța, Dunării, industriei navale și resurselor energetice, considerând că acestea reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea economică a României.
Președintele a vorbit și despre valorile care definesc profesia de marinar: disciplină, competență, curaj, solidaritate și respect pentru misiune și colegi.
„Marea nu face niciodată concesii”, a transmis Nicușor Dan, apreciind că experiența și valorile marinarilor reprezintă un reper pentru întreaga societate.
În încheiere, șeful statului le-a mulțumit tuturor marinarilor militari și civili și le-a transmis urări celor care își sărbătoresc ziua numelui.
