Moment inedit de Bobotează, la Constanța: imnul Uniunii Europene, interpretat la solicitarea lui ÎPS Teodosie. „Vrem nu vrem, suntem în UE. Să ascultăm aceste imne”

Slujba de Bobotează oficiată marți la Constanța de Arhiepiscopul Tomisului a inclus un moment neobișnuit: interpretarea imnului Uniunii Europene, alături de cel al României, în fața credincioșilor adunați pentru ceremonie.

Decizia i-a aparținut ÎPS Teodosie, aflat în prezent sub anchetă disciplinară a Patriarhiei Române pentru mai multe declarații controversate, inclusiv unele considerate favorabile Rusiei și președintelui Vladimir Putin.

Înainte de intonarea imnurilor, Arhiepiscopul Tomisului a justificat gestul prin apartenența României la Uniunea Europeană, subliniind caracterul inevitabil al acestei realități.

„Fie că ne place sau nu, facem parte din Uniunea Europeană”, a spus Teodosie, potrivit relatărilor de la fața locului.

Ulterior, întrebat de jurnaliști despre semnificația afirmațiilor sale, ierarhul a extins argumentația într-o cheie istorică, susținând că spațiul românesc ar fi parte integrantă a Europei încă din Antichitate târzie.

“Să cânte imnul României și imnul Uniunii Europene. Vrem nu vrem, suntem în UE, suntem din secolul III, înaintea celorlalți. Să ascultăm aceste imne”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului

https://dottotv.ro/boboteaza-sarbatorita-la-constanta-slujba-portul-tomis-teodosie/

Publicat

în

,

de către

Etichete: