Grindeanu şi Manda își înregistrează numele ca mărci înregistrate

Președintele Sorin Grindeanu și secretarul general al PSD Claudiu Manda au depus cereri la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea numelor proprii ca mărci, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.

Solicitările, depuse pe 28 aprilie, sunt în prezent în etapa de analiză și figurează ca fiind în așteptare.

Cei doi lideri social-democrați au optat pentru mărci strict verbale, fără elemente grafice asociate. Acestea ar urma să acopere o gamă largă de servicii, de la tipărituri, publicitate și marketing, până la consultanță politică, organizare de evenimente și campanii electorale.

Înregistrarea unei mărci la OSIM presupune mai multe etape administrative, inclusiv publicarea cererii, perioada de observații și examinarea pe fond, proces care poate dura câteva luni.

După finalizare, marca este protejată pe teritoriul României timp de 10 ani și poate fi reînnoită.

Demersul celor doi lideri PSD se află în continuare în faza incipientă a procedurii, fără o decizie finală din partea instituției.


Publicat

în

de către