Grevă de avertisment la CT Bus Constanța: Autobuzele au stat oprite timp de două ore

Transport public blocat la Constanța. Autobuzele CT Bus nu au circulat astăzi timp de două ore între 7:30 și 9:30, după ce angajații companiei au intrat în grevă de avertisment.

Protestul vine după luni întregi de negocieri eșuate între sindicaliști și conducerea CT Bus. Angajații spun că nu au Contract Colectiv de Muncă și se tem că drepturile lor, garantate până acum de acest contract, vor fi tăiate. De cealaltă parte, conducerea acuză presiuni pentru „plăți suplimentare și prime” și susține că salariile șoferilor CT Bus se află în top 5 la nivel național în domeniul transportului public. Sindicaliștii răspund tranșant: beneficiile cerute nu sunt noi, ci fac parte din contractele vechi, fiind negociate și acordate ani la rând. Pentru moment, autobuzele au revenit pe traseu, dar șoferii CT Bus amenință cu greva generală, dacă contractul nu va fi semnat.

În sprijinul angajaților de la Constanța au venit și angajații de la Regia de Transport în comun Brașov, care au circulat astăzi cu banderole albe la oglinzi sau ștergătoare și cu farurile aprinse pe timp de zi.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *