Farul, de neoprit

Victorie categorică a Farului în fața celor de la Sepsi. Tudor Băluță și Adrian Mazilu au fost oamenii de gol ai lui Hagi în meciul de aseară disputat la Ovidiu.

Băluță a deschis scorul în minutul 22, dar golul a fost validat după trei minute, pentru că arbitrul asistent a dictat inițial ofsaid. În prelungirile primei reprize a marcat pentru Farul și puștiul Mazilu un super gol, după ce s-a distrat cu apărarea covăsnenilor. În minutul 59 Kiki a înscris printr-o execuție spectaculoasă, dar golul i-a fost anulat pe motiv de ofsaid. Două ocazii importante a irosit și Denis Alibec în repriza secundă, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0.

Gheorghe Hagi a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi.

În urma acestui rezultat, Farul, liderul SuperLigii a acumulat 61 de puncte cu cinci puncte peste CFR Cluj, ocupanta locului doi, dar care are și un meci mai puțin disputat. Pentru ”marinari” urmează meciul din deplasare cu U Cluj.


Publicat

în

, , ,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *