Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanța a fost modernizată integral, în urma unei investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul, în valoare de aproximativ 24,5 milioane de lei, a fost finalizat și oferă elevilor și cadrelor didactice condiții moderne pentru desfășurarea activității educaționale.
Potrivit Primăriei Municipiului Constanța, investiția face parte din programul de modernizare a infrastructurii educaționale și a avut ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii.
În cadrul lucrărilor au fost realizate anveloparea imobilului, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă din punct de vedere energetic și modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice. De asemenea, au fost reabilitate grupurile sanitare, au fost amenajate spațiile interioare și a fost instalat un sistem modern de detectare, alarmare și stingere a incendiilor.
În plus, unitatea de învățământ a fost dotată cu mobilier și echipamente moderne, achiziționate printr-un proiect separat, finanțat tot din fonduri europene.
Reprezentanții administrației locale spun că investiția contribuie la îmbunătățirea condițiilor de studiu și la creșterea siguranței și confortului pentru elevi și profesori.
