Polițiștii constănțeni continuă cercetările în două dosare penale, după ce au depistat în trafic doi conducători auto care au încălcat legislația rutieră.
Primul caz a fost înregistrat la data de 1 iulie, în jurul orei 19:00, când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 226, în localitatea Săcele.
La volan se afla un bărbat de 69 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
În aceeași zi, în jurul orei 12:00, polițiștii Serviciului Municipal Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Municipiului Constanța au identificat un tânăr de 26 de ani, care conducea un triciclu electric neînmatriculat pe bulevardul Aurel Vlaicu.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
