Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 12 iulie, ora 12:00 – 13 iulie, ora 02:00, pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv Dobrogea, unde fenomenele vor fi mai intense în cursul serii și al nopții.
Potrivit meteorologilor, sunt așteptate perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, iar pe arii restrânse se pot produce vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.
Atenționarea vizează, pe lângă Dobrogea, Carpații Meridionali, local Carpații Orientali și Munții Banatului, sud-estul Olteniei, Muntenia și vestul Moldovei.
Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice se pot manifesta izolat și în restul țării, iar la începutul săptămânii viitoare acestea se vor extinde în mai multe regiuni, în special în jumătatea estică a României.
Administrația Națională de Meteorologie va actualiza avertizarea în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.
