Destinația finală: Constanța! Sute de turiști străini au sosit astăzi cu nava Viking Kadlin

Constanța a devenit, pentru acest weekend, gazda unei delegații impresionante de turiști internaționali. Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin a acostat la terminalul portuar, aducând 184 de vizitatori din colțuri îndepărtate ale lumii.

Printre naționalitățile prezente se numără cetățeni din Statele Unite ale Americii, Australia, Singapore, Malaezia, Marea Britanie și Canada, dornici să exploreze frumusețile locale.

Programul turiștilor este unul bogat și diversificat. Aceștia vor avea ocazia să descopere orașul Constanța, să admire peisajele unice ale Deltei Dunării și să se bucure de o experiență culturală aparte printr-o degustare de vinuri la Murfatlar.

Croaziera a pornit din Viena, iar Constanța marchează punctul său final. Pe parcursul călătoriei, nava a traversat orașe istorice precum Bratislava, Budapesta, Vukovar, Novi Sad, Belgrad și Vidin, oferind pasagerilor o incursiune fascinantă în regiunea Dunării.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Nava Viking Kadlin va părăsi portul pe 13 aprilie, îndreptându-se înapoi spre Viena, unde va începe o nouă aventură cu un alt grup de pasageri.


Publicat

în

de către