Categorie: Uncategorized
-

Carta Albă a Turismului din România, ediția a V-a, lansată la Constanța
Constanța a devenit epicentrul dezbaterilor privind viitorul turismului românesc. Lansarea celei de-a cincea ediții a Cartei Albe a Turismului din România a adus împreună specialiști, autorități, organizații patronale și lideri de opinie, care, împreună au făcut o analiză riguroasă a ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului, pe termen scurt, mediu și lung. Într-un moment în care…
-

Invazie de meduze la Agigea: fenomen spectaculos în Marea Neagră
Invazie de meduze, în largul Mării Negre. Sute de viețuitoare de culoare albă si albastră au fost observate, zilele acestea, travers de localitatea Agigea. Specialiștii spun că fenomenul nu este unul periculos, însă le dă de furcă pescarilor, care în loc de pește scot în taliene nevertebratele gelatinoase. Cu această situație s-au confruntat pescarii care…
-

Nicușor Dan, prezent la Cernavodă la inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a Unității 1
Președintele Nicușor Dan a participat astăzi la ceremonia de inaugurare a lucrărilor de retehnologizare a Unității 1, de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cu acest prilej, șeful statului a subliniat importanța energiei nucleare, care reprezintă 20% din necesarul de energie al României. Președintele Nicușor Dan a făcut o vizită la Centrala nucleară de la Cernavodă, a…
-

Arta întâlnește identitatea: Programul Internațional de Scenografie revine la Ovidiu
Douăzeci de artiști emergenți din 12 țări, cinci mentori consacrați și o singură provocare artistică: cum ne raportăm la „celălalt”? A patra ediție a Programului Internațional de Scenografie, de la Ovidiu, aduce în prim-plan tema întâlnirii, a identității și a granițelor culturale, toate explorate prin instalații create special pentru un spațiu cu rezonanță simbolică. Punctul…
-

Fregata „Regina Maria”, prima escală în Creta în cadrul misiunii NATO Sea Guardian
Fregata “Regina Maria”, cu elicopter IAR-330 Puma Naval ambarcat și o grupă de militari de la Forțele pentru Operații Speciale, participă în această perioadă la Operația “NATO Sea Guardian”. În itinerariul său, fregata Forțelor Navale Române a făcut o primă escală în Insula Creta din Grecia. În calitate de navă-comandant de grupare, Fregata “Regina Maria”…
-

Protest la Babadag: oamenii au ieșit în stradă după ce un polițist a fost lovit cu o rangă
Protest de amploare, în orașul Babadag din județul Tulcea. Localnicii au ieșit în stradă și au cerut suplimentarea forțelor de ordine, în urma incidentului petrecut în urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, unul dintre polițiștii care a intervenit pentru aplanarea unui scandal în oraș, a fost lovit, în timpul intervenției, cu o rangă în cap.…
-

Programul Rabla 2025 începe în septembrie: vești bune pentru șoferii care vor o mașină nouă
Luna septembrie aduce vești bune pentru șoferii care intenționează să își achiziționeze un autoturism nou. Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea Programului Rabla pentru persoane fizice, unul dintre cele mai importante programe de stimulare a înnoirii parcului auto național și de promovare a mobilității nepoluante. Administrația Fondului pentru Mediu organizează, în primă fază, perioada de…
-

Ministerul Sănătății lansează platformă pentru raportarea încălcării dreptului la liberă alegere
Din septembrie, pacienții care simt că dreptul lor la liberă alegere a fost încălcat, pot acționa. Ministerul Sănătății lansează o platformă online prin care pot fi raportate cazurile în care bolnavii au fost redirecționați, sub presiune sau prin inducere în eroare, către cabinete private, în loc să primească tratament în spitale publice. Sănătatea nu trebuie…
-

„Change Education, Change the World”: profesori și elevi, împreună pentru viitorul educației la Constanța
Educația a fost, din nou, în centrul atenției la Constanța, în cadrul unui eveniment care a reunit profesori, cercetători, elevi și părinți. Conferința organizată de Asociația „Dascălii Schimbării” a abordat anul acesta tema „Change Education, Change the World” – Profesori care nu mai așteaptă schimbarea, ci o construiesc. Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, conferința…
-

Ursula von der Leyen, vizită la Constanța: întâlnire cu președintele Nicușor Dan și vizită în Portul Militar
Vizită istorică, la Constanța. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns în România, la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, după care a vizitat portul militar Constanța și a susținut o conferință de presă comună cu președintele Nicușor Dan. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene a vizitat fregata ”Regele Ferdinand” din Portul Militar…
-

Alertă aeriană de noapte la Tulcea: mesaj Ro-Alert transmis pentru locuitorii din Isaccea
Un nou mesaj Ro-Alert, în miez de noapte, pentru locuitorii județului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina. Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute. În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:46, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona localității Isaccea, județul Tulcea prin…
-

Haos pe calea ferată: echipamente furate, trenuri spre litoral și București blocate cu orele
Mai multe trenuri care veneau spre mare ori plecau spre Capitală au ajuns la destinație cu întârzieri de aproape două ore după ce mai multe echipamente feroviare au fost furate, pe raza județului Călărași. Din păcate însă autoritățile spun că fenomenul s-a amplificat în ultima perioadă și din păcate reprezintă un atac direct asupra siguranței…
-

Sprijin emoțional pentru pacienții oncologici: consiliere psihologică gratuită, decontată de stat
Pentru mii de pacienți oncologici din România, lupta cu boala nu se duce doar în saloanele de spital, ci și în interiorul fiecăruia dintre ei. Sistemul de sănătate face un pas uriaș spre normalitate și oferă consiliere psihologică gratuită, decontată de stat ca parte integrantă a tratamentului pentru cancer. România recunoaște astfel că tratamentul complet…
-

Idei, reflecții și viziuni pentru viitor. Dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” a devenit locul în care s-au întâlnit două lumi: gândirea critică și imaginația fără limite. Două volume, două perspective, doi autori care au invitat publicul să privească altfel România și lumea în care trăim. Profesorul Dumitru Borțun a adus în fața constănțenilor volumul „România ca proiect”, iar jurnalistul Alexandru Mironov…
-

Cristian Radu, arestat preventiv. Mangalia are un primar interimar
Mangalia are un nou primar interimar după ce Cristian Radu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este al doilea primar din județul Constanța arestat în timpul mandatului pentru fapte de corupție, după cazul răsunător al lui Radu Mazăre, condamnat definitiv la închisoare pentru corupție și extrădat din Madagascar în 2019. DNA îl acuză…
-

Cine este Paul Foleanu, viceprimarul PSD care preia temporar funcția de primar la Mangalia
Cine este Paul Foleanu, de la PSD, viceprimarul care a preluat funcția de primar a orașului Mangalia după arestarea lui Cristian Radu. CV-ul său arată că este avocat, membru al Baroului și fost director general al companiei de stat Neptun Olimp SA. A fost revocat după schimbările politice din 2012 și a cerut daune în…
-

Barcagiul implicat în tragedia de la Musura, plasat sub control judiciar de Tribunalul Militar
Militarul Cosmin Irimia, barcagiul care a produs tragedia navală de la Musura, a fost eliberat din arest de Tribunalul Militar București. Magistrații au respins astăzi cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv și au dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea Militară…
-

Folclor autentic și recitaluri de excepție la Festivalul de Muzică Populară „Mamaia”
Constanța a devenit aseară scena marelui Festival de Muzică Populară „Mamaia”. Tineri interpreți din toate colțurile țării au adus doine și cântece de joc, iar pe scenă a revenit și Ansamblul Profesionist „Brâulețul”, care a încins atmosfera și a pus tradiția în prim-plan. Festivalul continuă în zilele următoare cu recitaluri de excepție susținute de nume…
-

Prevenție și sănătate completă: Fundația Baylor lansează evaluări medicale extinse
Fundația Baylor deschide un nou capitol: evaluări medicale extinse pentru pacienți și comunitate. Nu mai vorbim doar despre testări pentru HIV sau hepatite cronice – ci despre o abordare completă a sănătății. Viața cu o boală cronică înseamnă mai mult decât tratament: presupune prevenție, atenție la alimentație, mișcare și un stil de viață echilibrat. Despre…
-

„1.000 de ghiozdane, 1.000 de vise împlinite”, concert caritabil pentru copiii din mediul rural
1.000 de ghiozdane, 1.000 de vise împlinite. Pe 4 septembrie, de la ora 15:00, Parcul Gării din Constanța devine o mare scenă a solidarității și a bucuriei. Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhiepiscopia Tomisului cu sprijinul oamenilor de bine, organizează concertul caritabil „1.000 de ghiozdane = 1.000 de visuri împlinite”. Evenimentul își propune să…
-

Rovinieta se dublează de la 1 septembrie. Cresc și taxele de pod peste Dunăre
Vești proaste pentru șoferi. Rovinieta și taxele de trecere a podurilor peste Dunăre s-ar putea scumpi de la 1 septembrie. Un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică prevede dublarea prețului rovinietei și creșteri de până la 50% pentru taxele de pod. Pentru autoturisme, rovinieta pe o zi va costa 3,5 euro, față de 2,5…
-

Ajutor pentru plata curentului: cine poate primi sprijinul de la Guvern
Facturile la energie devin mai ușor de dus pentru constănțenii cu venituri mici. Guvernul a lansat un program prin care persoanele vulnerabile primesc câte un tichet electronic de energie, 50 de lei în fiecare lună, bani dedicați exclusiv plății curentului electric. Sprijinul este valabil între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026 și se acordă…
-

Sute de sindicaliști au protestat la Constanța împotriva austerității
Protest cu sute de sindicaliști, astăzi, în fața Prefecturii Constanța. Membrii mai multor confederații sindicale și-au strigat nemulțumirile față de măsurile de austeritate și lipsa de dialog real din partea Guvernului. Oamenii au cerut salarii decente, pensii corecte și respectarea drepturilor sociale. Atmosfera a fost tensionată, dar nu s-au înregistrat incidente. La finalul protestului, sindicaliștii…
-

Aeroportul Mihail Kogălniceanu rămâne fără zboruri interne și în 2025. Ce planuri are conducerea
Constanța rămâne singurul aeroport din România fără zboruri interne și în 2025. În timp ce Otopeni, Cluj, Iași, Timișoara, Craiova și Brașov raportează creșteri clare de trafic și milioane de pasageri, la Mihail Kogălniceanu numărul călătorilor s-a oprit anul trecut la 109.000, exclusiv pe rute externe. Conducerea aeroportului promite redresarea situației și conectarea litoralului la…
-

Cum se pregătesc românii pentru vacanța de iarnă în plin context economic incert
Chiar dacă mii de români se bucură încă de soare pe plajele de pe litoral, nu puțini sunt cei care și-au făcut deja planuri pentru Sărbătorile de iarnă și vacanța la schi, profitând de programul „Înscrieri Timpurii” pentru Crăciun și Revelion”. Acesta vine cu reduceri de până la 20% pentru cei care își rezervă din…
-

Elena Novac, campioana din Constanța: 4 medalii de aur și record mondial la Europeanul de Fitness Challenge
O sportivă din Constanța domină podiumurile internaționale de Fitness Challenge. Elena Novac, sportiva legitimată la ACS Power Gym, a cucerit la Campionatul European din Spania patru medalii de aur și două de argint și, atenție a reușit să stabilească și un record mondial. Palmaresul ei include și titluri mondiale, câștigate anul trecut. Despre drumul către…
-

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel Constanța a admis, astăzi, 27 august, contestația formulată de procurorii DNA împotriva deciziei Tribunalului Constanța, care dispusese inițial măsura controlului judiciar. Magistrații au decis arestarea preventivă a primarului Mangaliei, Cristian Radu, pentru o perioadă de 30 de zile. Edilul a ieșit din sediul Curții de Apel, cu cătușe la mâini și va…
-

Marea agitată pe litoral: steag roșu arborat pe plajele de la Costinești până la Mangalia
Marea este extrem de agitată astăzi. Salvamarii au arborat steagul roșu pe toate plajele din sud, de la Costinești până la Mangalia, semn clar că scăldatul este strict interzis. Pe restul plajelor, de la Constanța până la Mamaia și Năvodari, este arborat steagul galben. La fel și în Eforie Nord și Sud. Asta înseamnă că…
-

Rafale puternice și spectacol pe mare: kite surferii testează limitele deasupra apei
Vântul nu pune însă probleme tuturor. Ba dimpotrivă. Zeci de tineri se bucură de viteza sa pentru a face spectacol deasupra mării. Pentru comunitatea de kite surferi, astfel de zile sunt prețioase. Rafalele puternice le dau ocazia să își testeze limitele și să se înalțe zeci de metri deasupra mării în salturi care îi țin…
-

Mamaia Rally Show 2025: peste 6.000 de cai putere și bolizi de milioane de euro la malul mării
Peste 6.000 de cai putere și bolizi de competiție în valoare de aproape 4 milioane de euro se vor întrece în Mamaia Nord între 19 și 21 septembrie. Prima ediție a Mamaia Rally Show promite un weekend de adrenalină, spectacol și distracție la malul mării. Piloți din Campionatul Național de Raliuri, dar și nume importante…