Categorie: Sport
-

Farul, din nou la antrenamente
Lotul Farului s-a reunit ieri, la Baza Sportivă Ghe. Hagi. 26 de jucători au fost prezenți, printre care și cei 8 aduși la echipă de managerul tehnic, toți liberi de contract. De la primul antrenament au lipsit Marian Aioani, Alexi Pitu, Constantin Grameni și Daniel Bîrzu, care se află în vacanță, dar și alți 8…
-

Mijlocaşul Andrei Ciobanu (Farul) a semnat pentru FC Rapid
Mijlocaşul Andrei Ciobanu, de la Farul Constanţa, a semnat un contract pe două sezoane cu echipa de fotbal FC Rapid Bucureşti, a anunţat clubul giuleştean, joi, pe site-ul său oficial. Mijlocaşul de 23 de ani, al cărui contract are şi o opţiune de prelungire, se va alătura imediat lotului condus de Adrian Mutu, aflat în cantonament…
-

Driblingul serii, reușit de „Rege”
Gheorghe Hagi a fost artizanul unor execuții demne de renumele său la meciul de retragere al lui Adrian Mutu de la Cluj. Managerul tehnic al formației constănțene a reușit driblingul serii și un assist la golul lui Mutu pentru naționala României împotriva unei selecționate All Stars. Gică Hagi a jucat 35 de minute din prima…
-

6 meciuri amicale pentru Farul Constanța
Farul Constanța va disputa 6 partide amicale până la începerea noului sezon. În perioada 26 iunie-6 iulie, în cadrul stagiului de la Poiana Brașov, „marinarii” vor disputa 5 meciuri de verificare, iar la Baza Sportivă AGH vor juca un nou meci de pregătire contra CSA Steaua în data de 8 iulie. Pe 29 iunie, Farul…
-

Caruselul emoțiilor din Constanța: România se califică în extremis la Europenele de Baschet 3×3
Naționala feminină de baschet 3×3 a României a obținut în weekend calificarea la Campionatele Europene după un adevărat carusel al emoțiilor. Naționala noastră de fete a participat până acum la toate edițiile FIBA 3×3 Europe Cup. Constanța a fost pentru a patra oară în ultimii cinci ani gazda unuia dintre turneele de calificare pentru Europenele…
-

Trei noi jucători la Farul Constanța
Farul Constanța a semnat cu 3 noi jucători. Fundașul Romario Benzar și mijlocașii Gabriel Torje și Kevin Doukoure au semnat contracte pentru următorii doi ani cu formația constănțeană. Romario Benzar are 30 de ani și este un produs al Academiei Gheorghe Hagi, cu 19 selecții pentru naționala României. Kevin Doukoure este un ivorian în vârstă…
-

Startul către Europenele de baschet 3×3 se dă la Constanța: România luptă pentru calificare
Constanța va găzdui pentru a patra oară unul dintre turneele de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3×3. Evenimentul la care vor participa și naționalele României, atât la masculin cât și la feminin, are loc în 4-5 iunie și este finanțat de către Primăria Constanța. Pentru al doilea an consecutiv, locul de desfășurare al turneului…
-

Din poarta de fotbal, direct la catedră
Antrenorul de portari al formației Farul Constanța a devenit… profesor. Odată cu începerea cursurilor UEFA GOALKEEPER B, Ștefan Preda este lector și mentor în cadrul Școlii Federale de Antrenori. La orele pe care le predă participă 25 de cursanți, antrenori de portari la echipe din Liga 1 și Liga 2, dar și reprezentanți ai altor…
-

Gheorghe Hagi: Așteptăm noul stadion în 2024
“Sunt optimist. Cred că în 2024 vom juca pe un stadion nou”. Declarația aparține managerului tehnic al Farul Constanța, Gheorghe Hagi. Acesta a vorbit, într-un interviu pentru Farul TV, și despre obiectivele pentru noul sezon și jucătorii pe care vrea să îi formeze la echipă, pentru a fi siguri că Farul ca ocupa primele locuri…
-

Farul U16, vicecampioană națională
Farul Constanța este vicecampioană națională la juniori U-16! În finala contra formației Universitatea Craiova U-1, „marinarii“ au deschis scorul, dar s-au recunoscut, în cele din urmă, învinși, scor 1-3. Antrenată de Ștefan Sandu și Marius Axinciuc, echipa de pe litoral a disputat la Buzău, pe stadionul Concas, finala Ligii Elitelor U-16. Deși a deschis scorul,…
-

Ambiții mai mari pentru un nou sezon
Farul a pierdut cu 1-4 meciul cu Universitatea Craiova. Marinarii au încheiat turneul play-off cu 32 de puncte, având două victorii, două egaluri și șase înfrângeri. Farul se află în prezent pe locul 5 la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a patra, FC Voluntari, însă sunt șanse ca echipa constănțeană să încheie campionatul pe…
-

Academia Gheorghe Hagi, model de urmat pentru venezueleni
Academia a primit, ieri, vizita ambasadorului Republicii Bolivariene Venezuela în România, Alfredo Torrealba. Înaltul oficial a dorit să afle informații despre modul în care poate fi dezvoltată o Academie de fotbal, dar în același timp a fost interesat și de proiectele inițiate de clubul nostru privind atingerea neutralității climatice până în 2030. Farul Constanța a…
-

Militarii NATO, meci amical cu Farul Constanța
Confruntare inedită la Constanța. Soldații din trupele NATO de la Baza Mihail Kogălniceanu au renunțat la uniformele militare, au înlocuit mitralierele cu mingea de fotbal și i-au provocat la meci pe jucătorii Farul Constanța. Confruntarea a fost una cât se poate de serioasă, chiar dacă meciul s-a terminat la egalitate. La final ambele echipe s-au…
-

Hagi reacționeză la declarațiile despre “blat” ale lui Becali
Managerul tehnic al Farul Constanța a reacționat dur astăzi după ce patronul FCSB Gigi Becali a declarat că echipa pe care o finanțează a făcut blat cu Viitorul, în 2013, doar pentru ca echipa Regelui să nu retrogradeze. „Între mine și Gigi Becali sau între reprezentanții celor două cluburi NU A EXISTAT NICIODATĂ și vă…
-

Liga I: Farul Constanţa – FC Argeş 1-0, în play-off
Farul Constanţa a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul Ionuţ Larie (34), care a reluat de la un metri mingea trimisă în bara…
-

Ultimul meci acasă pentru Farul
Farul va disputa ultimul meci pe teren propriu mâine cu FC Argeș. Marinarii sunt determinați să obțină cele 3 puncte și să urce în clasament pe locul 4. Atacantul echipei Jefte a revenit la antrenamente și cel mai probabil va intra pe parcusul partidei cu Fc Argeș. Formația lui Gheorghe Hagi ocupă în prezent locul…
-

Gheorghe Hagi, mesaj pentru fariști
Regele îi mobilizează pe constănțeni. După remiza cu Voluntari, Gheorghe Hagi a susținut o conferință de presă, în care a criticat jocul elevilor săi. Managerul tehnic de pe banca Farului a venit și cu un mesaj puternic pentru dobrogeni, pe care îi îndeamnă să vină alături de echipa constănțeană, reamintind sloganul oficial al clubului de…
-

Tată și fiică, pe circuit
Tatăl și fiica se întrec pe circuit la Vehicule Istorice! Viorel Ognean și Levana, fiica sa de 17 ani, concurează în Campionatul Național de Vehicule Istorice. Viorel este directorul celei mai tari companii de produse de panificație din Danemarca, și împreună cu fiica sa, Levana, trăiesc la maximum fiecare etapă din Campionatul Național de Vehicule…
-

98 de ani de la prima medalie olimpică
Zi istorică pentru România! S-au împlinit 98 de ani de la prima medalie olimpică obținută de sportivii români, bronzul cucerit de Naționala de Rugby la Paris, în 1924. Zi de sărbătoare pentru rugbyul românesc. În urmă cu 98 de ani, naționala Stejarilor începea cursa spre cucerirea primei medalii olimpice din istoria României: bronz la Jocurile…
-

Farul-CSU Craiova, meci acasă
Farul Constanța se pregătește pentru un meci important. Marinarii întâlnesc mâine CSU Craiova, pe teren propriu, într-o partidă la finalul căreia ar putea fi mai aproape de locul 3 în clasament. Jucătorii speră la o victorie, mai ales că au un moral bun după victoria de la Pitești. Meciul are loc mâine, de la ora…
-

Hagi: Sper să fiu inspirat
Sper să fiu inspirat în alegerea echipei. Este declarația managerului tehnic al Farul Constanța înainte de meciul de mâine cu FC Voluntari. Gheorghe Hagi mai spune că urmează o perioadă în care echipa pe care o antrenează trebuie să aibă rezultate, dacă vrea să se califice în Europa. Farul joacă mâine în deplasare cu FC…
-

Vor prima victorie în play-off
Farul Constanța joacă sâmbătă în deplasare cu FC Voluntari. Marinarii sunt mai motivați ca niciodată să obțină victoria în cea de-a treia etapă din play-off și să urce pe locul 4 în clasament. Ar fi prima victorie pentru fariști care își propun să înscrie și să aducă cele 3 puncte acasă. Farul vine după o…
-

Bazele sportive din oraș în administrarea primăriei
Primăria Constanța vrea să preia de la Ministerul Sportului mai multe baze sportive și imobile. Noul Club Sportiv Municipal ar putea fi îmbogățit cu stadionul Farul și cu Sala Sporturilor. Consilierii locali constănțeni vor vota în cadrul ședinței de Consiliu de joi, 31 martie, dacă mai multe imobile care aparțin și sunt administrate de Ministerul…
-

Provocare pentru fotbaliștii Farului
Fotbaliștii de la Farul Constanța au fost provocați să marcheze ca Hagi! Larie, de Nooijer, Grameni și Jefte Betancor au încercat să reproducă reușita lui Gheorghe Hagi din partida cu Rapid Viena. În poartă s-a aflat internaționalul Aioani. Provocarea vine la pachet și cu un giveaway pentru fani, care pot vota în secțiunea de comentarii…
-

Hagi, la meci de gală Glasgow Rangers
Gică Hagi, în prim plan la ziua de gală a echipei Glasgow Rangers. El va face echipă cu Luis Figo și Roberto Carlos. Sâmbăta viitoare, clubul de fotbal Rangers va sărbători 150 de ani de existență, iar Gică Hagi va fi în prim-plan la ceremonie, alături de alte câteva figuri emblematice ale fotbalului mondial. „Weekend…
-

Visează să devină campioni
La 8 ani se întrec la alergare și înot și visează să devină campioni olimpici! Cristi, Fabian, Ștefan și Alexandra sunt patru dintre câștigătorii primului concurs de Aquatlon din acest sezon. Cristi, Fabian, Ștefan și Alexandra fac înot de performanță, iar de curând și-au descoperit și o nouă pasiune, alergarea. Ștefan are 8 ani, iar…
-

17 jucători ai Farului, convocați la loturile naționale
17 jucători ai Farului au fost convocați la loturile naționale. În perioada imediat următoare, vor avea loc mai multe partide de pregătire, atât pentru echipa națională de seniori, cât și pentru U21 și U20. Printre jucătorii convocați de selecționerul Edi Iordănescu la echipa națională se numără și portarul titular al Farului, Aioani, care va debuta…
-

Meci greu pentru Farul Constanța
Farul Constanța se pregătește pentru partida cu CFR Cluj. Mâine de la ora 20:30 , marinarii joacă pe teren propriu cu campioana CFR Cluj. Aceștia vin după înfrângerea din deplasare cu FCSB, scor 2-0, înfrângere care îi împiedică să ajungă la obiectivul propus de managerul tehnic Gheorghe Hagi, acela de a clasa echipa în primele…
-

„Am vorbit, am mâncat, am trăit românește”
Originar din Republica Moldova, Victor Leon, care e dublu campion al Franței, va debuta în naționala de rugby a României în meciul cu Țările de Jos. Pentru acest meci, antrenorul Andy Robinson are la dispoziție forțe noi, din Republica Moldova. Naționala de rugby a României e obligată să câștige sâmbătă, la Amsterdam, în fața Țărilor…
-

Farul debutează în play-off
Farul Constanța debutează astăzi în turneul play-off al Ligii 1, în deplasare cu FCSB, a doua clasată. Echipa din capitală începe turneul cu 31 de puncte, în timp ce Farul pornește la drum în play-off cu 24 de puncte. În play-off, Farul speră să se claseze pe un loc care să-i permită participarea în cupele…