Categorie: Cultură
-

Pianista Alexandra Dariescu, recital pe Esplanada Cazinoului din Constanța
Constănțenii și turiștii sunt invitați sâmbătă, 4 iulie, la un eveniment muzical de excepție organizat pe Esplanada Cazinoului Constanța. Începând cu ora 20:30, pianista de renume internațional Alexandra Dariescu va urca pe scenă pentru a prezenta recitalul „A Child’s Dream”, un proiect artistic inspirat de universul copilăriei. Evenimentul va transforma unul dintre cele mai emblematice…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 3 iulie. D’ale urbei – Reînhumarea unor eroi, scandalul de la Mamaia și un senzațional furt din tren
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) aduce în atenția publicului evenimentele care au marcat istoria Dobrogei și a Constanței. Pentru data de 3 iulie, instituția reamintește câteva episoade impresionante și inedite petrecute în urmă cu mai bine de un secol. Vaporul Serviciului Maritim Român (SMR), Regele Carol I, a sosit în primele zile…
-

Atelier de benzi desenate pentru adulți, la Muzeul „Ion Jalea” din Constanța
Muzeul de Artă Constanța îi invită pe pasionații de desen și povești vizuale să participe la atelierul de creație „Eroii din noi – Mit, imaginație și bandă desenată”, organizat vineri, 3 iulie, de la ora 15:00, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. Atelierul este dedicat adulților și pornește de la ideea că, din cele mai…
-

OMD Mamaia-Constanța anunță un iulie plin de evenimente. De la concerte și stand-up, la petreceri pe plajă
Luna iulie se anunță una dintre cele mai animate din această vară pe litoral. Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța îi invită pe turiști și pe constănțeni să descopere litoralul nu doar pentru plajă și mare, ci și pentru numeroasele evenimente pregătite în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța. Programul include concerte live, seri…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 2 iulie. Arestare ca-n filme și asasinarea scriitorului George Cair
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța readuce în atenția publicului evenimente și personaje care au marcat trecutul Dobrogei și al României. Pe data de 2 iulie 1924, a fost prins la Constanța un infractor înrăit din capitală, pe nume Mitrofan, fost dezertor din armata română și urmărit general pentru o seamă de infracțiuni. Bărbatul…
-

Tururi ghidate gratuite prin Constanța. Poveștile ascunse ale centrului vechi ies la lumină
Constănțenii și turiștii sunt invitați, în această vară, să descopere istoria orașului dintr-o perspectivă inedită. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează proiectul „Vara la Constanța – Pe străzile mai puțin știute ale orașului”, o serie de opt tururi ghidate gratuite care se vor desfășura în lunile iulie și august. Participanții vor explora…
-

Faleza Cazinoului din Constanța devine, duminică, un tablou viu. Spectacol cu statui vivante și teatru stradal
Faleza Cazinoului din Constanța va găzdui duminică, 5 iulie, de la ora 19:00, un nou eveniment din seria „Spectacolelor stradale cu statui vivante”, organizată de Primăria Municipiului Constanța. Publicul este invitat să descopere „Tablou vivant – La margine de Copou”, un spectacol inspirat de farmecul Iașului de odinioară, în care personaje feminine emblematice și meserii…
-

Matematica, filosofia și arta s-au întâlnit la Muzeul „Ion Jalea” din Constanța, într-un atelier dedicat Numărului de Aur
Muzeul de Artă Constanța a găzduit, pe 28 iunie 2026, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”, un nou atelier de artă și filosofie, organizat în parteneriat cu Noua Acropolă – Filiala Constanța. Evenimentul a avut ca temă „Numărul de Aur: Matematică în natură și artă”, reunind participanți interesați să descopere legătura dintre știință, estetică și…
-

Cetatea Carsium intră într-un proiect internațional de promovare culturală!
Cetatea Carsium din Hârșova a fost inclusă, începând cu data de 30 iunie 2026, în proiectul „Ghidul meu este limba turcă”, o inițiativă culturală dezvoltată de Ministerul Culturii din România, în parteneriat cu Institutul Yunus Emre. Proiectul are ca obiectiv facilitarea accesului la informații istorice și culturale pentru vizitatorii vorbitori de limba turcă, contribuind astfel…
-

O seară în care muzica spune povești. Alexandra Dariescu aduce recitalul „A Child’s Dream” la Constanța
Serile de vară capătă un farmec aparte la malul mării, iar Esplanada Cazinoului Constanța devine, din nou, un spațiu dedicat artei și emoției. Sâmbătă, 4 iulie 2026, de la ora 20:30, publicul este invitat la un eveniment muzical de excepție: recitalul „A Child’s Dream”, susținut de pianista de renume internațional Alexandra Dariescu. Recunoscută pe marile…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 1 iulie. Vizita liceenilor moldoveni în Dobrogea, în 1907
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța aduce în atenția publicului un document de arhivă publicat în presa vremii, care surprinde o vizită deosebită a unor elevi moldoveni la Constanța, desfășurată la începutul secolului XX. Pe data de 1 iulie 1907, ziarul Dobrogea Jună a publicat articolul „O excursiune” și în care era prezentată vizita…
-

Parcul Viitorului devine scenă de poveste: „Weekend de Constanța 2026” continuă
„Weekend de Constanța 2026” ajunge în perioada 3–4 iulie în Parcul Viitorului, după două ediții care au adunat mii de participanți. Noua ediție propune tema „Adâncurile mecanice – Creaturi ale Mării Negre”, o experiență artistică ce îmbină fascinația lumii marine cu estetica steampunk, transformând parcul într-un spațiu al imaginației și al descoperirii. Pe parcursul celor…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 30 iunie. Ioan N. Roman și lupta pentru drepturile dobrogenilor
Astăzi, toți cetățenii României se bucură de aceleași drepturi, indiferent de regiunea în care locuiesc. Însă puțini știu că, timp de aproape trei decenii după revenirea Dobrogei la România, locuitorii dintre Dunăre și Mare au fost supuși unui regim juridic special și discriminatoriu. În rubrica „Astăzi la Constanța”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța…
-

Trei noi spectacole în SEAS 2026 – astăzi vor fi puse în vânzare biletele
Programul SEAS 2026 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului se completează cu trei noi spectacole invitate, pentru care biletele se pun în vânzare astăzi, 29 iunie, la ora 17:00, atât online, pe platformele partenere, cât și la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța. 4 august, ora 21:00 – Sala Mare a Teatrului de Stat…
-

Arta și simbolurile naționale, într-un atelier dedicat Zilei Drapelului la Muzeul „Ion Jalea” din Constanța
Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța a marcat Ziua Drapelului Național printr-o activitate dedicată educației vizuale și creației artistice, unde participanții au descoperit legătura dintre artă, istorie și identitate culturală. Evenimentul desfășurat vineri, 26 iunie, a inclus un atelier în cadrul căruia cei prezenți au explorat modul în care o operă de artă poate…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 29 iunie. Tudor Șoimaru și Constanța interbelică – Imaginea mării, barcagiul și plimbările nocturne
De-a lungul secolului XX numeroși scriitori români, unii foarte cunoscuți, alții mai puțin, au rămas fermecați de vraja bătrânului Pont Euxin, așa cum l-au cunoscut ei în diverse împrejurări, la Constanța. Acești cărturari au știut să surprindă într-un mod minunat această magie și grație lor avem astăzi șansa de a putea reconstitui noi crâmpeie din…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 28 iunie. D’ale urbei – O poveste cu tâlhari, o festivitate de premiere și câteva escrocherii
La sfârșit de iunie 1924, drumurile Dobrogei erau nesigure din cauza numeroaselor bande de tâlhari care acționau în zonă, în special în pădurile din județul Tulcea. Din acest motiv, autoritățile au mărit numele patrulelor și au trimis plutoane de jandarmi să dea de urma infractorilor ce se ascundeau fie în codri, fie în diverse sate.…
-

Matematica din spatele frumuseții: atelier despre Numărul de Aur, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”
Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” organizează duminică, 28 iunie 2026, un atelier de artă și filosofie dedicat uneia dintre cele mai cunoscute proporții din natură și creația artistică – Numărul de Aur. Activitatea propune participanților o incursiune interdisciplinară în care matematica, natura și arta se întâlnesc. Cei prezenți vor descoperi modul în care această proporție…
-

Atelier de educație vizuală la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”, dedicat Zilei Drapelului Național
Cu prilejul Zilei Drapelului Național, Muzeul de Artă Constanța organizează atelierul de educație vizuală și creație artistică „RENAȘTERE • BAROC • ROCOCO – Drapel, culoare și compoziție”. Evenimentul propune participanților o incursiune în universul artei, prin explorarea modului în care sunt construite operele de artă, a compoziției, perspectivei și luminii. În cadrul atelierului, cele trei…
-

Ziua Drapelului Național: povestea Tricolorului românesc, simbol al identității și unității naționale
Ziua de 26 iunie are o semnificație deosebită pentru statul român. În fiecare an, la această dată, în întreaga țară este celebrată Ziua Drapelului Național, sărbătoare instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcată prin ceremonii publice, parade militare și slujbe religioase. Ziua Drapelului amintește de momentul extrem de important din 26 iunie…
-

„Vara la muzeu” revine la Constanța. Copiii și adulții pot descoperi tainele meșteșugurilor tradiționale
Muzeul de Artă Populară din Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, dă startul înscrierilor pentru atelierele estivale, organizate în cadrul unui proiect cultural de succes „Vara la muzeu”, ajuns la cea de-a II-a ediție. Activitățile se vor desfășura în perioada iulie-august, fiind dedicate copiilor, dar și adulților, care vor avea ocazia să devină „meșteșugari”…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 25 iunie. Sir Samuel White Baker și lady Florence, doi mari exploratori, la Kiustenge
Britanicul Sir Samuel White Baker (8 iunie 1821- 30 decembrie 1893) a fost un mare explorator, vânător, inginer, militar, naturalist și scriitor. În anul 1859, după o viață plină de aventuri, Samuel White Baker (rămas văduv după prima soție) pleacă pe Dunăre într-o expediție de vânătoare, împreună cu un prieten. Ambarcațiunea sa se strică și…
-

Cămașa românească, readusă la viață la Constanța. Expoziție dedicată tradiției și meșteșugului popular
La Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, s-a deschis expoziția „Cămașa românească – tradiție și continuitate”. Realizată în parteneriat cu Asociația „Cusături Dobrogene” din Constanța, expoziția aduce în prim-plan cămăși tradiționale lucrate de membrele Asociației în cadrul șezătorilor, după modele autentice aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Populară. Alături de cămășile…
-

Cum poți învăța să realizezi podoabe românești și tătărești. Școală de vară la Muzeul de Artă Populară
Muzeul de Artă Populară din Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează pe parcursul a șapte zile, între 6 și 12 iulie, prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de confecționat podoabe tradiționale”. În cadrul acestui proiect, meșterul popular Epșen Memet, constant colaborator al muzeului, îi va iniția pe copii, dar…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea Neagră” din 24 iunie, atenția este îndreptată către două probleme care preocupau opinia publică: nesiguranța de pe străzile orașului și comportamentul unor reprezentanți ai autorităților. Dincolo de informațiile prezentate, articolele dezvăluie și starea de spirit a unei…
-

Weekend de Constanța 2026 continuă la Pădurea Urbană Marvimex cu un nou capitol din universul steampunk
După un debut de succes în Parcul Poarta 6, Weekend de Constanța 2026 continuă pe 26-27 iunie, când atmosfera de poveste ajunge în Pădurea Urbană Marvimex. Timp de două seri, începând cu ora 19:00, constănțenii sunt invitați să descopere un nou capitol al festivalului,dedicat întregii familii. Tema acestui weekend este „Portul Aburului – Mașinării în…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 23 iunie – Jurnalul lui Edith Perkins și primul brad de Crăciun din Dobrogea (1860)
Lucrările efectuate în Dobrogea de către consorțiul britanic DBSR (construcția liniei ferate Kiustenge – Cernavoda și exploatarea portului Kiustenge) s-au desfășurat sub directa coordonare a managerului și inginerului șef John Trevor Barkley (1825-1882). Acesta și-a luat ca ajutoare pe trei dintre frații săi: George Andrew Barkley, Henry Charles – autorul cărții Between Danube and Black…
-

Exponatul săptămânii: ,,Cămașă dobrogeană”
În fiecare an, pe 24 iunie, în România și în comunitățile românești din întreaga lume este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Evenimentul face parte dintr-o adevărată mișcare culturală de celebrare a cămășii femeiești, comoara cea mai prețioasă din lada de zestre a poporului român. Exponatul acestei săptămâni este o cămașă femeiască cu poale din Dobrogea…
-

Platforma digitală „Via DobroGetica” devine accesibilă publicului internațional. Conținutul este disponibil integral în limba engleză
Proiectul de promovare a patrimoniului istoric și cultural regional, Via DobroGetica, marchează un nou pas important în deschiderea către publicul internațional. Începând de astăzi, platforma oficială viadobrogetica.ro este disponibilă integral și în limba engleză. Această extindere are ca obiectiv creșterea vizibilității patrimoniului dobrogean în rândul publicului internațional, facilitând accesul turiștilor, cercetătorilor, pasionaților de istorie și…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 22 iunie – Nicolae Iorga și conferința de la Constanța din vara anului 1930
Țărmul dobrogean și orașele sale au exercitat o atracție aparte asupra multora dintre personalitățile care au modelat cultura, istoria și conștiința națională românească. Între acestea, un loc de seamă îl ocupă Nicolae Iorga (1871–1940), savant de reputație europeană, istoric, profesor universitar, academician, om politic și unul dintre cei mai prolifici cărturari ai României moderne. Prin…