Categorie: Breaking
-

Traian Băsescu: Nu ne putem apăra 72 de ore în faţa ruşilor. Nu rezistăm, nu avem echipamentele necesare
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat, miercuri seară, la TVR Info, dacă România se poate apăra 72 de ore în faţa ruşilor. Traian Băsescu a declarat: „Întrebaţi un general”, apoi a adăugat: „Nu, nu ne putem apăra 72 de ore, nu rezistăm, nu avem echipamentele necesare”. El a explicat că CSAT dă un aviz…
-

Procurorul Teodor Niţă, după perchezițiile de la Parchetul Curții de Apel Constanța: Nu am nicio legătură!
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au desfășurat, miercuri, 13 percheziții domiciliare într-un dosar care vizează suspiciuni de trafic de influență și alte fapte de corupție, ancheta având în vedere atât persoane fizice, cât și instituții publice. Printre locațiile verificate s-au numărat sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel…
-

Trafic dat peste cap pe cel mai aglomerat drum din România. Se va circula pe o singură bandă pe sens timp de o lună
Circulația pe DN1, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România, va fi îngreunată începând de miercuri, 13 mai, din cauza unor lucrări de reparații la carosabil și la sistemul de scurgere a apelor pluviale. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, traficul va fi restricționat pe prima bandă a sensului de…
-

Dealer de cocaină din Mangalia, săltat de DIICOT. Drogurile erau vândute cu până la 2.000 de lei tranzacția
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză…
-

A fost găsit băiețelul de cinci ani căutat după ce a plecat de lângă tatăl său. „România are eroi”
După două zile de căutări intense și momente de tensiune care au ținut o țară întreagă cu sufletul la gură, băiețelul de cinci ani dispărut în județul Sibiu a fost găsit în viață, miercuri, într-o zonă împădurită. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, iar vestea a adus un val de emoție…
-

Summitul B9 la București. Nicușor Dan: „Trebuie să sporim cheltuielile pentru apărare”, președintele Poloniei: „NATO va apăra fiecare centimetru din teritoriul său”
România este, miercuri, 13 mai, centrul dialogului de securitate regională, odată cu desfășurarea la Palatul Cotroceni a celei de-a 11-a ediții a Summitului Formatului București 9 (B9). Evenimentul reunește lideri din statele membre ale formatului, precum și reprezentanți ai țărilor nordice, Statelor Unite și Ucrainei. Summitul este co-prezidat de președintele României, Nicușor Dan, și de…
-

Noi alerte de vreme rea! Constanța și alte județe, sub cod galben
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme instabilă și o atenționare Cod galben valabilă în cursul zilei de miercuri, 13 mai 2026, vizând mai multe regiuni din țară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 10:00, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, temperaturile scăzând semnificativ…
-

DNA descinde la Autoritatea Vamală Română: anchetă de amploare privind posibile fapte de corupție
O operațiune a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este în desfășurare în această dimineață, vizând structuri ale Autorității Vamale Române și mai multe puncte din municipiul Constanța, potrivit unor informații judiciare neconfirmate oficial până la acest moment. Acțiunea procurorilor anticorupție ar fi coordonată de la nivelul DNA Constanța și se desfășoară simultan în mai multe locații,…
-

România intră oficial în recesiune tehnică! Adrian Câciu l-a numit pe Bolojan „asasin economic”
România se află într-o zonă de fragilitate economică, după ce datele recente publicate de Institutul Național de Statistică indică o contracție a Produsului Intern Brut în primele trimestre ale anului 2026, pe fondul scăderilor succesive înregistrate la finalul anului trecut și începutul acestui an. Potrivit INS, economia a consemnat o scădere de 1,5% în trimestrul…
-

Criză energetică în România: dezechilibre în sistem după oprirea reactoarelor de la Cernavodă și presiuni tot mai mari pe rețea
România traversează o perioadă de presiune pe zona energetică, alimentată atât de contextul internațional volatil, cât și de vulnerabilitățile interne ale sistemului de producție și stocare a energiei. Închiderea temporară a celor două reactoare de la Centrala Nucleară de la Cernavodă a readus în prim-plan discuțiile privind securitatea energetică și echilibrul mixului energetic național. Potrivit…
-

România găzduieşte pentru a patra oară Summitul B9. Decizii-cheie de securitate regională
România găzduiește miercuri, 13 mai, la Palatul Cotroceni, cea de-a 11-a ediție a Summitului Formatului București 9 (B9), un eveniment major dedicat dialogului de securitate regională și consolidării cooperării pe Flancul Estic al NATO. La reuniune participă lideri și reprezentanți din cele nouă state membre ale formatului B9 – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 13 mai. Războiul pentru Tomis
În primele sale veacuri de existență, nu se poate vorbi despre Tomis ca despre un oraș (polis), în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă despre un emporion, un mic târg de escală unde negustorii Eladei acostau adesea pentru a face comerț cu băștinașii din zonă. Treptat, acest emporion s-a dezvoltat, populația sa – mixtă,…
-

Străzi fără apă timp de 14 ore – consumatorii afectați
Echipele RAJA vor executa lucrări de remediere a unei avarii survenite pe conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu, în zona Complex Dacia din municipiul Constanța, din această noapte – 13 mai 2026, ora 22.00, până mâine – 14 mai 2026, ora 12.00. Pe timpul desfășurării…
-

Peisaj de iarnă în Dumbrăveni, județul Constanța. Străzi acoperite de gheață după o furtună
În cursul zilei de marți, localitatea Dumbrăveni din județul Constanța a fost afectată de o furtună puternică, însoțită de grindină, ploi abundente și intensificări ale vântului. Fenomenele meteorologice s-au manifestat pe durata a câtorva minute, însă au fost suficient de intense pentru a acoperi carosabilul cu un strat consistent de grindină. Imagini realizate de localnici…
-

„A fost înfricoșător!” – cerul s-a rupt deasupra Constanței! Fulgerele au luminat orașul, iar norii uriași surprinși pe litoral au devenit virali
Marți după amiază, timp de o oră, județul Constanța s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de furtună, iar vremea severă a transformat cerul litoralului într-un adevărat spectacol al naturii. Imagini impresionante cu norii formați înaintea furtunii au inundat rețelele sociale, surprinzând atât frumusețea, cât și forța fenomenelor meteorologice extreme. Ploaia torențială, însoțită de tunete…
-

Affidea MedEuropa Constanța: tratament oncologic complet, gratuit, la cel mai înalt standard tehnologic — inclusiv suport psihologic pentru pacienți
Affidea MedEuropa Constanța este primul centru privat de radioterapie deschis în regiunea Dobrogei, în urmă cu 8 ani. Clinica oferă pacienților oncologici acces la tratamente de ultimă generație, 100% gratuite, prin decontare CNAS, fără niciun cost suplimentar. Centrul se adresează atât pacienților din județul Constanța, cât și celor din regiune. 8 ani dedicați pacienților oncologici…
-

Atenție, constănțeni! Mai multe străzi rămân fără apă mâine
În vederea executării lucrărilor de remediere a unor avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecțiile străzilor București cu Garofiței, respectiv București cu Avram Iancu, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile miercuri – 13 mai 2026, în intervalul orar 08.30 – 17.00. Vor fi afectați…
-

De ce navele luate prin SAFE sunt dublu la preţ faţă de oferta de la Damen? Explicația MApN: Comparaţia e irelevantă
Ministerul Apărării a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, prin care afirmă că oferta transmisă în 2025 de Damen pentru construcţia de nave militare se referă la alte produse decât cele vizate de programul SAFE, acel model nefiind optimizat pentru a îndeplini complet misiunile de luptă specificate în cerinţele operaţionale aprobate pentru proiectul SAFE. Reprezentanţii…
-

NIBIRU, destinația unde fashionul și entertainmentul se întâlnesc
Vara 2026 aduce la Costinești senzaționalul prin muzică, spectacol, energie de festival și introduce un nou mod de a experimenta litoralul, prin integrarea stilului, creativității și retailului de fashion într-un ecosistem complet de lifestyle. În acest context, NIBIRU integrează moda ca o componentă strategică a experienței, prin Fashion District, zona concepută special pentru brandurile care…
-

Momentul în care un șofer de 79 de ani lovește cu mașina o mamă și pe copilul ei, chiar pe trecere – VIDEO
Un accident rutier a avut loc pe bulevardul Republicii din Eforie Sud, în jurul orei 15:30, după ce un șofer de 79 de ani ar fi acroșat doi pietoni angajați în traversare. Potrivit polițiștilor, în urma impactului au fost răniți o femeie de 28 de ani și un minor de 6 ani. Ambii se aflau…
-

Se strică vremea! Constanța, sub cod galben de vânt, vijelii, grindină și ploi
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de vreme rea valabilă de marţi, de la ora 10.00, până joi. Astfel, marţi valorile de temperatură vor scădea accentuat în vestul şi în nord-vestul ţării, apoi şi în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă.…
-

Start spectaculos de sezon estival la malul mării! Maratonul Nisipului aduce mii de participanți la Constanța
În perioada 16–17 mai 2026, plaja Zoom Beach din Constanța devine punctul de întâlnire al miilor de participanți, susținători și turiști care vor lua parte la Maratonul Nisipului 2026, una dintre cele mai apreciate competiții sportive organizate pe litoralul românesc. Desfășurat într-un decor spectaculos, chiar la malul mării, evenimentul transformă începutul sezonului estival într-o celebrare…
-

„Astăzi la Constanța”, calendar istoric MINAC 12 mai. Spiritele strămoșilor: Zeii Mani
Astăzi continuăm calendarul nostru istoric cu prezentarea unor noi aspecte ale credințelor religioase antice. Cui se rugau locuitorii Tomisului în urmă cu două milenii? Ce zei le protejau casa și familia? Cui cereau ajutor atunci când întâmpinau probleme în viața de zi cu zi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încercăm a găsi…
-

Mizerie, mucegai și produse ținute la soare într-un magazin Profi din Constanța! Amenzi și activitate oprită
Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, coordonați de Horia Constantinescu, au descoperit mai multe nereguli grave în urma unui control efectuat la un magazin Profi de pe strada Soveja din Constanța. Inspectorii au găsit condiții improprii de depozitare și păstrare a produselor alimentare, dar și probleme serioase de igienă în spațiile folosite pentru alimentație…
-

Vizită importantă la București! Zelenski participă la Summitul B9 de la Cotroceni împreună cu soţia sa, Olena Zelenska
Președintele Volodimir Zelenski va ajunge miercuri în România pentru a participa la Summitul B9 organizat la Palatul Cotroceni. Liderul ucrainean va veni însoțit de soția sa, Olena Zelenska, potrivit unor surse oficiale. În paralel cu reuniunea liderilor politici și militari din regiune, Olena Zelenska va avea un program separat la București, alături de Mirabela Grădinaru.…
-

Negocieri tensionate la vârful politicii: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru noul Guvern
Președintele Nicușor Dan va începe, la finalul acestei săptămâni, consultările oficiale cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou Executiv. Discuțiile sunt programate după Summitul B9 de la Palatul Cotroceni, iar surse oficiale susțin că desemnarea unui premier ar putea avea loc abia spre sfârșitul lunii mai. Potrivit informațiilor apărute pe surse, șeful statului analizează mai…
-

Schimbări majore la Spitalul Județean Constanța! Centru pentru pacienții cu AVC și stomatologie de urgență nonstop
Pacienții din județul Constanța ar putea beneficia, în curând, de servicii medicale de urgență extinse și intervenții mai rapide în cazurile critice. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a anunțat demararea a două proiecte importante care vizează atât tratarea accidentelor vasculare cerebrale, cât și acordarea asistenței stomatologice de urgență. Managerul unității medicale, Raluca Ștefan,…


