Categorie: Actualitate
-

Cât costă o zi de plajă
Cu cel puțin 15 la sută au crescut prețurile la vacanța pe malul mării. Cât costă o zi la plajă într-una dintre cele mai aglomerate stațiuni în acest moment, aflăm din materialul următor. Această familie cu un copil a ales să își petreacă vacanța în Mamaia, la un hotel de 3 stele. A plătit 260…
-

Bricul “Mircea” a plecat în voiaj de instrucție
Cel mai cunoscut ambasador al României în lume, nava școală Mircea, a ridicat astăzi ancora spre o nouă aventură pe mare. Aproape 80 de studenți români și străini au plecat în primul lor marș internațional de instrucție. Timp de 28 de zile ei se vor antrena pentru o carieră pe mare. Velierul va acosta în…
-

Încep înscrierile la UMC
De astăzi încep înscrierile la Universitatea Maritimă din Constanța. Conducerea universității anunță că admiterea se face fie pe baza unui examen la matematică, fie prin concurs de dosare, în funcție de specialitatea aleasă. UMC oferă 12 programe de studii de licență și 16 programe de masterat. În 2022, la Universitate au fost acreditate două noi…
-

Se oprește apa în orașul Ovidiu
Atenție, se oprește apa în orașul Ovidiu. RAJA anunță că va închide robinetele începând din această seară ora 22:00, până mâine, 4 iulie, la ora 10:00. . În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Ovidiu, Hotel Herberth’s, Distrigaz Sud Rețele și Brick Ovidiu. Motivul întreruperii apei îl reprezintă conectarea unei…
-

Pașii pentru declararea unui copil
Nașterea unui copil trebuie declarată în termen de 30 de zile pentru un copil născut viu și în termen de trei zile pentru copilul născut mort. Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de…
-

100 de mii de turiști la mare
100 de mii de turiști au fost în weekend pe litoral. Printre ei și ministrul turismului, care a luat la pas stațiunea Mamaia. Din acest weekend prețurile la cazare și masă ai crescut cu până la 20%. Chiar și așa plajele, hotelurile și restaurantele sunt pline, iar distracția la ea acasă. Pe această plajă din…
-

„Pinicchio” pe scena Teatrului de copii
Pinicchio le-a dat întâlnire duminica aceasta copiilor pe scena Teatrului Căluțul de Mare din Constanța. Frumoasa piesă de teatru după Carlo Collodi s-a jucat cu sala plină. Din aventurile lui Pinocchio, cei mici au învățat ce este prietenia, respectul dar mai ales faptul că nu este bine să minți. Regia și scenariul spectacolului au fost…
-

Farul învinsă în meciurile amicale
Farul Constanța, echipa de fotbal care domină competiția internă cunoaște o perioadă dificilă în meciurile amicale. Campioana României a pierdut toate meciurile amicale din ultima săptămână. După o performanță impresionantă în sezonul precedent, când Farul a cucerit titlul național și inimile fanilor, așteptările erau ridicate pentru această stagiune. Cu toate acestea, în ciuda optimismului inițial,…
-

Șase victorii la rând pentru rugbyștii CSM Constanța
Rugbyștii de la CSM Constanța bifează victorie după victorie. Sportivii s-au impus și în fața celor de la CSM Bucovina Suceava și au înceheiat grupa a 3- a pe primul loc, cu șase victorii din tot atâtea meciuri. Pentru rugbyștii constănțeni urmează o pauză. Pregătirile pentru a doua parte a campionatului vor începe în luna…
-

Încep înscrierile pentru admiterea la UMC
Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) a început înscrierile pentru Admiterea la sesiunea de vară pentru programele de licență. La următoarele programe de studii, înscrierea se face pe bază de concurs de dosare: NAVIGAȚIE ȘI TRANSPORT MARITIM ȘI FLUVIAL (ENGLEZĂ) INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR ELECTROMECANICĂ NAVALĂ (ENGLEZĂ) INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE Pentru…
-

Mai multe cartiere din Constanța, fără apă caldă. Vezi dacă ești afectat!
Se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum la următoarele puncte termice: PT1, PT2, PT3, PT5, PT6, PT7, PT8, PT9, PT10, PT12, PT13, PT14, PT15, PT16, PT40, PT41, PT63, PT66, PT67, PT69, PT70, PT91, PT92, PT93, PT96, PT144, PT149, PT150, PT154,…
-

Autobuzele de pe linia 3 CT BUS circulă deviat
CT BUS deviere traseu CT BUS anunță publicul călător că începând cu ora 18:00, autobuzele liniei 3 deservesc și cartierul Palazu Mare, pe traseu deviat. Astfel, pe sensul spre Cap de Linie ,,Sanatoriu”, după stația ,,Școala nr. 14”, autobuzele vor vira pe str. Dumbrăveni, către Cap de Linie Tomis Nord. Devierea survine ca urmare a…
-

Cum va circula CT BUS în perioada festivalului NEVERSEA
Pe perioada festivalului NEVERSEA, CT BUS suplimentează oferta de transport. Linia City Tour, denumită ,,NEVERSEA” pe durata festivalului, este suplimentată, pe perioada nopții, cu 5 autobuze (neetajate) și circulă după cum urmează: 21:00 – 06:00 – stațiunea Mamaia (Hotel Caraiman), bd. Mamaia, bd. Tomis, str. Traian, Poarta 2 Port, str. Termele Romane, bd. Regina Elisabeta,…
-

Continuă lucrările pe drumurile județene din Constanța
Lucrări la drumurile județene săptămâna aceasta Săptămâna aceasta angajații Societății „Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări de modernizare și punere în siguranță a drumurilor județene. Pentru drumuri bune și sigure în județul Constanța se acționează pe următoarele tronsoane: DJ 307 Deleni – Șipote: așternere covor asfaltic; DJ 391 A intravilan și extravilan Băneasa –…
-

A fost lansată la apă prima navă multirol
Premieră în România. Astăzi a fost lansată pe apă prima navă multirol, în prezența ministrului Afacerilor de Interne, Cătălin Predoiu. Pompierii vor avea de acum încolo două astfel de ambarcațiuni pe care le vor folosi pentru a salva vieți pe mare. Noile ajutoare ale IGSU pot adăposti până la 50 de victime, au 51 de…
-

Lacul Tăbăcăriei, absorbit de gunoaie
Este focar de infecție pe lacul Tăbăcăriei. Peisajul lacustru este absorbit de la o zi la alta de mormanele de deșeuri, care ajung pe lac. Printre peturi aruncate la întâmplare, ambalaje și resturi de materiale, viețuitoarele lacului își fac cuib. Pescărușul din imagini, zăcea deasupra mormanului de gunoaie, cu picioarele blocate în mâlul amestecat cu…
-

A căzut cu mașina de pe pod
Un șofer a căzut cu mașina de pe pod. S-a întâmplat aseară pe podul din zona Km 4-5 a orașului, unde au intervenit militarii din cadrul ISU Dobrogea, ambulanța și mai mulți polițiști. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, dar oamenii legii l-au găsit pe acesta conștient și cooperant,…
-

Farul Constanța pierde primul amical în Polonia
Farul Constanța a pierdut primul meci amical disputat în Polonia. ”Marinarii” au jucat împotriva echipei poloneze clasată pe locul 4 în campionat, iar partida s-a încheiat cu scorul 2-1. Singurul gol al constănțenilor a fost marcat de Rivaldinho, după o acțiune spectaculoasă a lui Enes Sali. Hagi a folosiţi toţi jucătorii aflaţi în acest stagiu…
-

Echipa feminină a Farului are o nouă antrenoare
Echipa de fotbal feminin a Farului Constanța are o nouă antrenoare. Raluca Sârghe-Simes, fostă internațională a României, va conduce banca tehnică a fetelor de la Farul. Aceasta a evoluat ca jucătoare la Clujana Cluj și Olimpia Cluj, cu care a câștigat opt titluri de campioană, apoi în Turcia, unde a obținut alte cinci titluri de…
-

A început audierea Simonei Halep
A început audierea Simonei Halep, în cazul acuzării de dopaj. Concluziile experților, în urma analizelor efectuate Simonei sunt descurajante. Aceștia cred că ar fi existat o intenție clară și repetată de dopaj. Simona Halep a pledat nevinovată. Aceasta a argumentat că nu a știut și nu a bănuit că suplimentele nutritive erau contaminate și că…
-

Se oprește apa în mai multe zone din Constanța
Apa potabilă va fi oprită în mai multe zone din Constanța. Motivul îl reprezintă executarea unor lucrări de conectare a noii conducte la magistrala de pe bulevardul Tomis. Astfel va fi sistată furnizarea apei potabile de luni, 3 iulie, ora 22:00, până marți 4 iulie, ora 04:00. Afectați de lipsa apei vor fi consumatorii din…
-

Compania de apă RAJA, amendată de Garda de Mediu
Compania de apă RAJA a fost amendată de Garda de Mediu. Pe strada Cuza Vodă, unde se fac lucrări de reabilitare a rețelei de distribuție apă potabilă, comisarii Gărzii de Mediu au găsit depozitări de deșeuri inerte neacoperite, care au generat emisii de pulberi în atmosferă. RAJA a primit o amendă de 15.000 lei pentru…
-

Când începe demolarea stadionului Farul
Primăria Constanța a anunțat demolarea Stadionului Farul. A fost emisă autorizația de desființare pentru construcțiile existente în complexul situat pe strada Primăverii, iar pe 10 iulie va începe demolarea propriu-zisă a stadionului, care va dura câteva luni. Lucrările vor începe de la partea superioară a construcțiilor spre bază, bucată cu bucată, nivel cu nivel, respectând…
-

Echipa feminină de baschet, un nou antrenor
Alexandru Olteanu este noul antrenor al echipei feminine de baschet din cadrul CSM Constanța. Până acum, Olteanu a antrenat formația masculină de baschet a clubului, iar pe banca tehnică a echipei de fete a debutat cu ocazia Cupei Federației la Baschet Feminin, sezonul 2022-2023, unde a câștigat un prim trofeu în baschetul 5 la 5.…
-

Arme livrate cu ajutorul curierilor
Arme livrate prin servicii de curierat. S-a întâmplat în județul Constanța. Polițiștii spun că mai multe persoane din Constanța, Medgidia, Ovidiu, Cumpăna și Lumina ar fi comandat armele pe internet, iar acestea le-au fost livrate direct acasă de către curieri. Polițiștii au intrat pe fir și au găsit armele în urma a nouă percheziții la…
-

Recomandări pentru o vacanță în siguranță
Vacanța este un moment prețios în care ne putem deconecta de la rutina zilnică și ne putem reîncărca bateriile. Pentru o vacanță liniștită și relaxantă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ne face o serie de recomandări. Ce ar trebui să știm odată ce ajungem la destinație aflăm de la corespondentul DOTTO TV Maria Mîner. Cu…
-

Litoralul românesc, destinație de weekend
Litoralul românesc a devenit destinație de weekend. Cel puțin în ultimii doi ani, românii au început să vină la mare doar pentru câteva zile. În timp ce reprezentanții patronatelor se plâng de slaba promovare a litoralului, turiștii spun că preferă sejururi mai scurte din cauza prețurilor mari. Bulgaria, Turcia sau Grecia sunt promovate pe toate…
-

Vacanță all inclusive pe litoralul românesc
Obișnuiți cu vacanțele all inclusive în destinații externe, tot mai mulți români au început să caute aceste servicii și pe litoralul românesc. Specialiștii din turism spun chiar că serviciile de la noi sunt peste cele de la vecinii Bulgari. Ce-I drept și prețurile sunt pe măsură. Acest hotel din Eforie Nord, spre exemplu, a fost…
-

Un minor din Pașcani a plecat de acasă. Ar putea fi pe litoral
La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, minorul FLORESCU ENRICO-SEBASTIAN, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Pașcani și nu a mai revenit. Polițiștii spun că acesta ar putea fi pe litoral.…
-

16 medii de 10, la Evaluarea Națională
16 elevi din județul Constanța au obținut zece curat, la Evaluarea Națională. Este vorba despre patru elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, trei de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, doi de la Liceul Teoretic „Ovidius” și alți șapte elevi din școli cu prestigiu județ. Numărul elevilor cu punctaj maximum este aproape triplu față…