Acțiune rutieră de amploare în județul Constanța. Peste 2.000 de sancțiuni și 121 de permise reținute

Polițiștii rutieri din Constanța au desfășurat, în perioada 13–19 aprilie, o amplă acțiune de control pentru depistarea și sancționarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație, în special în ceea ce privește viteza excesivă.

La acțiune au participat peste 150 de polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere din județ, fiind verificate mii de autovehicule pe principalele drumuri din zonă.

În urma controalelor, au fost aplicate 2.059 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 970.000 de lei. Dintre acestea, 1.266 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Polițiștii au reținut 121 de permise de conducere, cele mai multe pentru:

  • viteză cu peste 50 km/h peste limita legală (44 cazuri)
  • depășiri neregulamentare (24)
  • conducere agresivă (4)
  • neacordare de prioritate pietonilor și vehiculelor (25 în total)
  • conducere sub influența alcoolului (8 cazuri)

De asemenea, au fost retrase 89 de certificate de înmatriculare pentru diverse nereguli tehnice sau legale.

Polițiștii atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua, scopul principal fiind reducerea accidentelor rutiere și creșterea siguranței în trafic. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte regulile de circulație și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a evita tragediile.


Publicat

în

de către