Un grav accident rutier a avut loc în această după-amiază în localitatea Amzacea, județul Constanța. Un autoturism a intrat violent într-un pom, necesitând o intervenție de urgență.
La fața locului au fost mobilizate rapid echipaje medicale, inclusiv o ambulanță SAJ de tip B2 și un elicopter SMURD, pentru a acorda primul ajutor.
Ocupanta autoturismului, o tânără de aproximativ 20 de ani, a fost găsită în stare de stop cardio-respirator. Medicii efectuează la acest moment protocolul de resuscitare, în efortul de a-i salva viața.
Autoritățile monitorizează situația și vor reveni cu detalii actualizate pe măsură ce acestea devin disponibile.
UPDATE ora 18:00 – Pacienta din accident prezintă funcții vitale, va fi transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Constanța.
