Un incendiu de amploare a izbucnit, miercuri seară, 12 august, la un centru de colectare a maselor plastice situat la ieșirea din Lumina spre Năvodari, în zona Peninsula.
La locul intervenției au fost mobilizate patru autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Dobrogea.
Potrivit pompierilor, flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, iar incendiul a generat o cantitate mare de fum.
Din cauza degajării masive de fum, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea persoanelor aflate în zona afectată. Pompierii continuă intervenția pentru lichidarea incendiului.
UPDATE 20:12. Incendiul se manifestă la un depozit de uleiuri cu o suprafață de 5.000 mp și acoperișul unei locuințe P+1 cu o suprafață de 20 mp.
La fața locului intervin forțe importante de la ISU Dobrogea: 8 mașini de stingere, o autoplatformă, un echipaj CBRN și un echipaj SMURD. Intervenția este sprijinită și de ISU Tulcea, cu încă două mașini de stingere.
UPDATE 13 august, 07:10 Incendiul de la depozitul de uleiuri din județul Constanța a fost stins după 12 ore. Pompierii rămân la fața locului.





