Sport și voie bună în Tomis 2! CSM Constanța îi invită pe copii și părinți la mișcare

Clubul Sportiv Municipal Constanța îi invită pe copii, părinți și iubitorii de mișcare la o nouă întâlnire sportivă organizată în aer liber.

Evenimentul va avea loc joi, 13 august, de la ora 17:00, în parcul din Tomis 2, unde mai multe secții ale CSM Constanța vor fi prezente cu activități dedicate publicului.

Voleiul, handbalul, baschetul, șahul, gimnastica și ciclismul se vor regăsi în cadrul acțiunii, sportivii și antrenorii clubului urmând să ofere participanților ocazia de a descoperi diferite discipline sportive și de a face mișcare într-un cadru organizat.

Potrivit reprezentanților clubului, astfel de întâlniri urmăresc să încurajeze un stil de viață activ și să îi apropie pe cei mici de sport și de performanță.

CSM Constanța îi așteaptă pe constănțeni să participe în număr cât mai mare, indiferent de vârstă.


Publicat

în

de către

Etichete: