Investițiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în linie dreaptă. Care este stadiul proiectului de la Constanța

Investițiile în cele opt spitale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au intrat în etapa finală, mai multe proiecte fiind deja finalizate sau aflate în proceduri de recepție și operaționalizare.

Printre unitățile incluse în program se află și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, unde continuarea investiției este pregătită printr-un alt program de finanțare.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a verificat stadiul celor opt proiecte și a transmis că, în această perioadă, este esențială respectarea termenelor pentru finalizarea lucrărilor, recepția clădirilor și instalarea echipamentelor medicale.

La Constanța, proiectul „Mama și Copilul”, derulat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, se află într-o etapă de tranziție. În prezent sunt în curs de decontare ultimele facturi prin PNRR, iar de la 14 august urmează să înceapă procedurile pentru continuarea investiției prin Programul Operațional Sănătate.

Potrivit Ministerului Sănătății, proiectul de la Constanța face parte din seria investițiilor menite să modernizeze infrastructura medicală și să creeze condiții mai bune pentru pacienți.

În celelalte unități medicale din țară, situația este diferită. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, noul corp este deja finalizat și recepționat, în timp ce lucrările la clădirea veche se apropie de final. La Institutul „Marius Nasta” din București se lucrează la ultimele finisaje, iar recepția este estimată după 25 august.

Investiția de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj se apropie, de asemenea, de etapa recepției, în timp ce proiectele de la spitalele militare din Craiova și Sibiu au fost finalizate.

La Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș, lucrările sunt încheiate, însă punerea în funcțiune depinde de rezolvarea unor probleme legate de utilități.

Ministerul Sănătății subliniază că finalizarea unui proiect nu înseamnă doar încheierea lucrărilor de construcție, ci și recepția, dotarea cu echipamente și asigurarea tuturor condițiilor pentru ca noile spații să poată fi utilizate de pacienți.


Publicat

în

de către