Salariul primarului Dominic Fritz, redus cu 10% pentru șase luni după ce a fost găsit în conflict de interese. „Iau act de această sancţiune cu capul sus”

Prefectul județului Timiș, Paul Finta, a anunțat marți că a semnat ordinul prin care indemnizația primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, este redusă cu 10% pentru o perioadă de șase luni.

Măsura vine după ce instanța a menținut decizia prin care edilul a fost găsit în conflict de interese administrativ, în urma unui proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI).

„Am semnat ordinul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare de diminuare a indemnizației cu 10% pe o perioadă de șase luni, domnului Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara”, a declarat prefectul Paul Finta, într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că a solicitat un punct de vedere de la ANI, însă nu a primit un răspuns. Totodată, a menționat că Agenția a transmis, printr-un comunicat publicat luni, că are în lucru 122 de cazuri de conflict de interese și că în niciunul dintre acestea nu a fost dispusă încetarea mandatului unui primar.

În luna iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese administrativ.

La scurt timp după anunțul prefectului, primarul Timișoarei a reacționat printr-o postare pe Facebook, afirmând că acceptă sancțiunea, dar contestă modul în care a fost tratat cazul său.

„Iau act de această sancțiune cu capul sus. Dreptul și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru”, a transmis Dominic Fritz.

Edilul susține că fapta imputată constă în faptul că a supus la vot în Consiliul Local un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat înainte ca el să devină primar.

În același mesaj, liderul USR a acuzat existența unei campanii politice împotriva sa.

„A devenit prea evidentă campania dusă de PSD, care controlează ANI și o parte din justiție, împotriva votului timișorenilor pentru primar”, a afirmat Fritz.

Primarul a mai susținut că în trecut, într-un caz similar, un primar PSD din Recaș a primit aceeași sancțiune – diminuarea indemnizației – și a acuzat că se încearcă modificarea legislației pentru introducerea încetării mandatului în astfel de situații.

„Nu voi ceda. Nu voi abandona nici Timișoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă”, a transmis Dominic Fritz.

În prezent, sancțiunea aplicată edilului este reducerea indemnizației cu 10% pentru o perioadă de șase luni, în conformitate cu ordinul emis de Prefectura Timiș.


Publicat

în

de către