Proiectul IULIUS schimbă harta dezvoltării din Constanța

Constanța se află într-o etapă de transformare accelerată, susținută de investiții majore în sectorul imobiliar, comercial, logistic și de infrastructură. Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului „Constanța Roundtable”, organizat de Asociația Romania Property Club, în municipiu sunt în curs de dezvoltare peste 5.000 de apartamente, noi spații comerciale și aproximativ 65.000 de metri pătrați de facilități logistice.

Specialiștii din domeniu apreciază că proiectele aflate în derulare vor avea un impact important asupra economiei locale în următorii ani. Printre investițiile considerate strategice se numără proiectul energetic Neptun Deep, extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, modernizarea Portului Constanța Sud–Agigea și proiectul de reconversie urbană pregătit de compania IULIUS pe terenul fostei platforme nord Oil Terminal.

Acesta din urmă vizează transformarea unei suprafețe de aproximativ 38 de hectare de fost teren industrial într-un amplu ansamblu urban mixt. Planul include spații verzi, zone publice, facilități culturale și educaționale, clădiri de birouri, spații comerciale și zone dedicate petrecerii timpului liber. Valoarea estimată a investiției depășește 800 de milioane de euro.

În același timp, orașul își diversifică oferta comercială prin dezvoltarea unor noi parcuri de retail în zonele Lazu și Aurel Vlaicu și își consolidează poziția de centru logistic regional, pe fondul investițiilor realizate în sectorul portuar.

Datele prezentate relevă și schimbări în comportamentul turiștilor. Tot mai mulți vizitatori aleg apartamentele închiriate în regim hotelier, în timp ce unitățile clasice de cazare au înregistrat o scădere a numărului de oaspeți. În acest context, specialiștii consideră că anul 2026 poate reprezenta un moment important în evoluția economică și urbană a municipiului Constanța.


Publicat

în

de către

Etichete: