Mesaj de avertizare după tragedia de la Valu lui Traian: „Viața este mai prețioasă decât orice scurtătură”

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, prin Sucursala Regională CF Constanța, readuce în atenție pericolul traversării liniilor de cale ferată prin locuri neautorizate, după tragedia petrecută în dimineața zilei de 1 august, la Valu lui Traian.

Potrivit reprezentanților SRCF Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 10:25, pe firul 2 al Magistralei 800, la kilometrul 211+200, într-o zonă situată între două treceri la nivel și în apropierea unei pasarele pietonale.

Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 75 de ani, a fost surprinsă de un tren de marfă. Mecanicul locomotivei a anunțat imediat incidentul prin radiotelefon, iar echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.

În urma accidentului, circulația feroviară pe firul 2 al Magistralei 800 a fost suspendată până la ora 12:45, timp în care trenurile au circulat pe firul 1, pentru a permite desfășurarea cercetărilor.

Reprezentanții SRCF Constanța amintesc că, în urmă cu doar o lună, au avertizat asupra riscurilor traversării căii ferate prin locuri nepermise, în cadrul campaniei naționale „O CLIPĂ, O VIAȚĂ!”.

Campania are scopul de a informa și responsabiliza populația cu privire la respectarea regulilor de siguranță în zona căii ferate. Mesajele transmise de CFR subliniază că o clipă de neatenție poate avea consecințe tragice și îi îndeamnă pe cetățeni să folosească exclusiv trecerile autorizate și să respecte semnalizarea feroviară.