Un incendiu a izbucnit, duminică, la un container folosit de salvamari, pe plaja Nayino Resort din Năvodari, fiind necesară intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor.
La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta la materialele depozitate în interiorul containerului. Din fericire, nu a existat pericolul ca incendiul să se extindă la alte obiective din apropiere.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în scurt timp. În urma evenimentului, au ars materiale textile depozitate în interiorul containerului, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
Nu au fost înregistrate victime, iar cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită.
