Cod galben de furtuni în Dobrogea. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Constanța și întreaga regiune a Dobrogei, valabilă luni, 20 iulie, între orele 10:00 și 22:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat viteza vântului poate depăși 80 km/h.

De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 4 centimetri.

În perioade scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat pot depăși 40–50 l/mp, existând riscul producerii unor acumulări importante de apă.

Recomandările autorităților

Autoritățile le recomandă cetățenilor:

  • să evite adăpostirea sau deplasarea în apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare și clădirilor aflate în construcție;
  • să nu parcheze autoturismele sub copaci sau în zone unde există pericolul căderii unor obiecte;
  • proprietarii șantierelor să securizeze materialele de construcții, schelele și utilajele.

Unde pot fi semnalate problemele

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot solicita intervenția autorităților la următoarele numere:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța: 0241 550 055
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală: 0241 484 205 / 0341 922
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă: 0737 552 271