Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Medgidia, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și uz de armă neletală fără drept.
Ancheta are la bază un incident petrecut la data de 9 iunie, când un tânăr de 20 de ani este suspectat că ar fi folosit fără drept o armă neletală asupra unui bărbat în vârstă de 26 de ani.
În urma descinderii, oamenii legii au ridicat mai multe bunuri considerate relevante pentru anchetă. Printre acestea se numără un pistol airsoft cu bile, o bâtă de baseball, un dispozitiv de tip electroșoc și un recipient care conținea aproximativ 400 de bile.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și întreaga activitate infracțională a persoanei cercetate.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia.


