O amplă operațiune de salvare a avut loc în luni seară, 15 iunie 2026, în localitatea Murfatlar, județul Constanța, după un apel la 112 care anunța că o persoană se află pe podul care traversează Canalul Dunăre–Marea Neagră și amenință că își pune viața în pericol.
La fața locului au intervenit de urgență polițiști, negociatori ai structurilor speciale, pompieri ISU Dobrogea și echipaje medicale SMURD. Traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției.
Pentru creșterea gradului de siguranță, salvatorii au amplasat și o pernă pneumatică sub structură, în timp ce negocierile cu bărbatul au continuat ore întregi.
Potrivit informațiilor oficiale transmise de IPJ Constanța, este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Murfatlar.
După intervenții complexe și negocieri susținute, operațiunea s-a încheiat cu succes, iar bărbatul a fost preluat de forțele de ordine și transportat la ambulanță pentru evaluare medicală.
Autoritățile reamintesc că astfel de situații trebuie tratate cu responsabilitate și încurajează persoanele aflate în dificultate să ceară ajutor specializat sau sprijinul celor apropiați.
