Reprezentanții Gărzii de Coastă au transmis că imobilul din curtea căruia un băiat de 9 ani a murit după ce a fost prins sub un capac de canalizare aparține instituției, însă nu mai este utilizat de mai mulți ani.
https://www.dottotv.ro/articol/baiat-de-9-ani-mort-in-limanu-in-timp-ce-se-juca
Potrivit acestora, clădirea figurează în evidențe din 1975 și a fost folosită anterior ca pichet de grăniceri. După reorganizarea Poliției de Frontieră din 2001, imobilul nu a mai avut utilizare operativă sau administrativă.
Instituția precizează că, începând cu anul 2020, au fost demarate proceduri de scoatere din uz a imobilului, acesta aflându-se în prezent în această situație.
De asemenea, Garda de Coastă a transmis că perimetrul este împrejmuit cu gard din elemente prefabricate din beton armat, iar accesul în incintă este restricționat.
Cazul a avut loc miercuri în localitatea Limanu, unde polițiștii au fost sesizați că un copil s-ar fi accidentat într-un canal din curtea unui imobil. La fața locului, echipajele medicale au constatat decesul minorului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale tragediei.
