De Ziua Internațională a Copilului, Valu lui Traian pregătește un eveniment dedicat celor mici, plin de culoare, jocuri și activități interactive, organizat pe stadionul din localitate, în data de 1 iunie, între orele 10:30 și 13:30.
Primăria anunță o adevărată petrecere a copilăriei, unde cei mici și părinții sunt așteptați să participe la activități recreative, spectacole și momente speciale pregătite pentru întreaga familie.
Printre atracțiile evenimentului se numără apariția unor personaje îndrăgite de copii, precum Mickey și Minnie Mouse, dar și eroii din Patrula Cățelușilor – Chase, Marshall și Skye, care vor interacționa cu cei mici prin jocuri, dans și sesiuni foto.
Programul include tobogane gonflabile, ateliere creative de pictură și activități educative, momente de magie, muzică și dans, precum și gustări îndrăgite de copii, precum vată de zahăr și popcorn.
Organizatorii subliniază că toate activitățile sunt gratuite, evenimentul fiind gândit ca o zi dedicată exclusiv bucuriei copilăriei și timpului petrecut în familie.
