Daniel Dumitru Learciu se retrage din PSD și renunță la mandatul de consilier județean. Numele său apare într-un dosar al Parchetului General

Daniel Dumitru Learciu, consilier județean în cadrul Partidului Social Democrat Constanța, a anunțat că se autosuspendă din partid și demisionează din funcția de consilier județean, potrivit unui comunicat transmis de organizația județeană.

Decizia vizează atât calitatea de membru PSD, cât și toate funcțiile politice deținute în cadrul formațiunii.

PSD Constanța confirmă retragerea

Organizația Județeană PSD Constanța a precizat că a luat act de decizia lui Daniel Dumitru Learciu, pe care o consideră un gest de responsabilitate și de respect față de partid și față de cetățeni.

Totodată, formațiunea politică a subliniat că respectă principiul prezumției de nevinovăție și că fiecare persoană are dreptul la clarificarea situației juridice în fața instituțiilor competente.

Numele lui Daniel Dumitru Learciu apare într-un referat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unei cauze în care sunt investigate fapte ce vizează mai multe persoane, inclusiv procurori din Constanța.

https://www.dottotv.ro/articol/perchezitii-ale-parchetului-general-la-afir-constanta

Potrivit informațiilor din document, sunt descrise mai multe episoade în care acesta ar fi interacționat cu un procuror, inclusiv prin remiterea de sume de bani sau bunuri. Aceste acuzații fac parte dintr-un referat aflat în curs de analiză în cadrul procedurilor judiciare.

https://www.dottotv.ro/articol/stenograme-explozive-discutii-purtate-de-procurorii-din-constanta

Autoritățile nu au oferit până în acest moment o decizie definitivă în dosar, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la finalizarea anchetei și pronunțarea unei soluții de către instanțele competente.

https://www.dottotv.ro/articol/stenograme-explozive-batuta-in-cap-pentru-ca-a-refuzat-ilegalitati


Publicat

în

de către