Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că principalul obiectiv al selecţionerului Gheorghe Hagi este calificarea la următorul turneu final, Campionatul European.
https://www.dottotv.ro/articol/gheorghe-hagi-revine-la-carma-echipei-nationale
Hagi a semnat luni un contract pe patru ani cu FRF.
“Gică Hagi se întoace la echipa naţională. Suntem foarte încrezători în ceea ce înseamnă această călătorie”, a spus Burleanu.
“Un contract pe patru ani. Obiectivul principal este calificarea la următorul turneu final. În toamnă este Liga Naţiunilor, pe care dorim să o câştigăm. Celelalte obiective, intermediare, să câştigăm fiecare meci în parte. Relaţia noastră cu domnul Hagi a fost foarte bună de-a lungul timpului”, a menţionat şeful FRF.
