Achiziția microbuzelor școlare prin PNRR, acum o investigație a Parchetului European

Parchetul European (EPPO) a confirmat oficial că a demarat o investigație amplă privind achiziția de microbuze electrice școlare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a sesizat cazul în decembrie.

Ministrul Pîslaru și-a exprimat speranța că ancheta se va desfășura rapid și că toți cei responsabili, în cazul încălcării legii, vor fi trași la răspundere.

Verificările inițiale ale Corpului de control al ministrului au scos la iveală suspiciuni grave. În august, ReporterIS.ro a dezvăluit că o firmă din Prahova, cu legături la PNL, a obținut peste 50% din contractele naționale pentru livrarea acestor microbuze.

Compania Aveuro Internațional figura în Sistemul Electronic de Achiziții Publice cu cel puțin 35 de contracte, a căror valoare depășea 135 de milioane de euro.

Microbuzele, în special marca Ford, erau carosate de Aveuro, având un cost total de sub 100.000 de euro per mașină. Cu toate acestea, ele au fost vândute către diverse județe la prețuri chiar și duble sau mai mari.

De exemplu, la Iași, 26 de microbuze au fost achiziționate cu 202.800 euro fără TVA pe exemplar, iar la Olt, prețul a atins un record de 262.000 euro per mașină.

Aceleași modele de microbuze electrice (16+1 locuri) au fost cumpărate la valori extrem de variabile, fără nicio justificare tehnică sau financiară plauzibilă. Diferențele de preț au ajuns chiar și la trei ori mai mult între achiziții similare, generând suspiciuni de „preț de cartel” și un potențial prejudiciu bugetar semnificativ.

În replică la acuzații, șefii PNL din Iași au susținut public că specificațiile tehnice erau obligatorii, fiind impuse prin ghidul Ministerului Educației. Această afirmație a fost însă contrazisă de reprezentanții ministerului, care au precizat că termenii de referință erau doar orientativi.

Dovada o constituie numeroasele consilii județene din țară care au modificat zeci de cerințe tehnice. Astfel, unele au obținut microbuze mai fiabile (putere motor, capacitate baterii) sau prețuri mai avantajoase. De exemplu, lungimea maximă a microbuzelor, care la Iași a rămas la 6.800 mm conform anexei la ghid, a fost ajustată în județe precum Brașov, Călărași, Constanța, Ialomița, Sibiu, Timiș, Hunedoara și Bistrița.


Publicat

în

de către